Category Archives: Pentru suflet

Povesti

Ochii din Biserica Alba

Am descoperit azi portretul ăsta superb în București. Aici am pus doar un detaliu, dar toată pictura e minunată, cu niște culori adânci, trăsături uluitor de fine și, pe deasupra, excelent restaurată.

La Roma, la Viena sau la Praga turiștii ar sta la coadă și ar plăti bani grei s-o vadă și să audă fantastica poveste a omului care a pictat-o. La noi stă discretă într-o bisericuță cochetă de pe Calea Victoriei, aproape neștiută, aproape modestă, fără indicatoare sau trâmbițe care să-ți spună că există și cât de frumoasă e.

Cam așa e și cu patriotismul adevărat în România asta a noastră: discret, aproape modest deși când îl descoperi (de multe ori din întâmplare) e frumos de-ți umple inima.

Pe de altă parte abia mai reușim să ne ferim de naționalismele agresive, de pupătorii lor mediatici, cu monumentele lor urâte, cu limba lor pocită în care contează doar cine e cel mai mare, cel mai tare, cel mai gigantic…

Și apoi mă uit la ochii ăștia pictați la 1700 de Simeon zugravu’ și încep (din nou) să cred că mai avem o șansă.

Azi mi-a murit un erou

Astăzi a murit unul dintre eroii mei: scriitorul şi neurologul Oliver Sacks. I-am scris anul trecut, când eram în State, în speranţa unei întâlniri. Mi-a răspuns, moale şi bun, că e bolnav şi că timpul îi este tare preţios şi că dacă eu (eu Vlad) am să-i transmit ceva care merită un preţ de acest fel atunci mă aşteaptă. I-am mulţumit pentru răspuns şi i-am spus că nu, nu am. Şi nu-mi pare rău.

Sacks a intrat cu bursă la Oxford dar a şi picat de trei ori examenul preliminar de intrare. Sacks a câştigat cel mai prestigios premiu de anatomie pentru studenţii medicinişti de la Oxford, la o zi după ce primise penultima notă din an la examenul de anatomie. Spre deosebire de mulţi alţii, Sacks nu a făcut niciodată paradă de faptul că a fost homosexual şi că, încă din adolescenţă, a suferit din acest motiv în Anglia restrictivă a anilor 50. A scris despre asta abia acum, cu câteva luni înainte de a muri. Sacks a fost campion la haltere în California, motociclist, nu a făcut sex 35 de ani, a luat-o razna cu drogurile în plină epocă hippie şi a reuşit în ultimul moment să-şi revină,  a avut prosopagnozie – nu putea recunoaşte feţele, şi un frate foarte bolnav.

A fost prieten deopotrivă cu Robin Williams (actorul) şi a gândit împreună cu Francis Crick (descoperitorul ADN-ului). L-au iubit atât de mult încât au botezat un asteroid cu numele lui.

A tratat şi vorbit cu sute de mii de pacienţi, din toate mediile sociale şi din toate ţările. “Nu am întâlnit vreun pacient de la care să nu am ceva de învăţat, sau care să nu-mi producă o senzaţie nouă sau o nouă linie de gândire. Totul, totul e un fel de aventură pentru care sunt recunoscător”.

Dar cel mai important Oliver Sacks a scris. Milioane de cuvinte: Muzicofilia, Trezirile, Migrena, Unchiul Tungsten,Văzând vocile, Un antropolog pe Marte, Halucinaţii, Omul care şi-a confundat soţia cu o pălărie şi (ultima) autobiografia Pe drum. Minunate toate, scrise pe înţelesul oricui, scrise măiastru, ghiduş, înţelept. Cum a reuşit?

“Sunt un povestitor, la bine şi la rău. Atunci când merge bine, actul de a scrie îmi dă o plăcere şi o bucurie ca nimic altceva”.

Astăzi, povestitorul a devenit poveste.

Când a aflat că moare, Oliver Sacks a scris: “Nu pot spune că nu mi-e frică. Dar sentimentul meu predominant e de recunoştinţă. Am iubit şi am fost iubit; am dat mult şi mult mi s-a dat în schimb; am citit şi am călătorit, am gândit şi am scris. Dar mai mult decât orice, am fost o fiinţă simţitoare, un animal gânditor, pe această frumoasă planetă, şi asta în sine a fost un enorm privilegiu şi o aventură”.

Cea mai stranie prietenie din viata mea

Vârvoru de Sus e un sat ca la olteni. Pârlit, da’ frumos. Nu zici că-i în câmpie pentru că e aşezat pe fundul unei râpe adânc tăiate în podişul din jurul Craiovei. E plin de păduri pe acolo şi în jurul satului am văzut iepuri, câteva căprioare şi, o singură dată, un porc mistreţ ne-a vârtejit calea. Când eram eu cârlan, nu era drum cu asfalt până în sat şi nici semnal prea puternic la telefon. Când venea furtuna de vară, curentul electric cădea întotdeauna şi stăteam până a doua zi la lumânările aprinse de mama. Când venea furtuna de iarnă, săpam cu tata tuneluri prin zăpadă ca să intrăm în curte. Nu era deloc romantic, dar tot mi-e dor de satul ăla. Şi nu pentru că mi-ar fi dor de copilărie. Să pescuiesc, să prind şopârle, să aprind un foc, să spun poveşti cu fantome am învăţat în alt sat, din altă câmpie. De Vârvor mi-e dor din cu totul alt motiv. Continue reading Cea mai stranie prietenie din viata mea

Prietenul meu exorcistul

Îl cunosc de 15 ani. Are două doctorate, în filozofie şi teologie, şi predă psihologie la Universitatea din Bucureşti. Ne întâlnim rar, foarte rar, dar fiecare întâlnire e memorabilă. E preot-călugăr şi duminica trecută, absolut întâmplător, l-am ascultat predicând într-o biserică din Bucureşti. A predicat bine, foarte bine, şi după l-am sunat să ne întâlnim. Întâlnirea nu a fost senzaţională. Nici ocultă. Doar memorabilă. Ca de obicei.

Continue reading Prietenul meu exorcistul

Cum sa-ti inveti copilul sa asculte muzica clasica

Era duminică dimineaţă şi mă punea să stau pe covorul de lângă pat. Scotea discul (azi i s-ar spune vinil) din învelitoarea verde şi îl punea la pickup. Era muzică clasică: Spărgătorul de Nuci. Nu voiam niciodată să stau – voiam la joacă, în faţa blocului, voiam la desenele animate, de la televiziunea sârbească, voiam unde orice copil de 7 ani vrea duminică dimineaţă. Continue reading Cum sa-ti inveti copilul sa asculte muzica clasica

Cea mai frumoasa meserie din lume

Ieri, că de ce îl apăr pe Iohannis? Azi, că de ce îl critic?
Ieri, că de ce sunt contra excesului de cezariene? Azi, că de ce sunt contra excesului de antibiotice?
Ieri, că de ce-i apăr pe medici? Azi, că de ce îi acuz?

Da, realitatea are multe nuanţe: ce ieri era palid, azi poate să fie îmbujorat. Depinde cum îi luminează soarele faţa, depinde de context. Dar extremele de orice fel sunt întotdeauna suspecte. Continue reading Cea mai frumoasa meserie din lume

Singura seara din an cand port papion

Port papion o singură seară pe an. În seara Premiilor Superscrieri. Au început acum 4 ani, într-o zi în care câţiva oameni şi-au dat seama că în România nu mai exista nicio recompensă publică, nici un “mulţumesc” pentru jurnaliştii corecţi, muncitori şi talentaţi. Continue reading Singura seara din an cand port papion

Nu Iohannis a castigat alegerile. Ei au castigat

A trebuit sa plecati din Romania. A trebuit sa plecati de acasa, sa va vedeti copiii doar pe skype, sa va sarutati iubitele doar in week-end si sa va ingropati parintii intre doua avioane. A trebuit sa va fie dor, sa va fie ciuda, a trebuit sa va fie greu cum oricui plecat printre straini ii este. Continue reading Nu Iohannis a castigat alegerile. Ei au castigat