Azi e ziua lor

Azi e o zi specială. Mi-am petrecut ultimele luni într-o bibliotecă din Londra, muncind 10 ore pe zi la un proiect de cercetare în farmacoeconomie. Până în această vară nu înțelegeam exact cât de grea e munca de cercetare cinstită, cât de mult consumă, cât de mult te însingurează, cât de mult te frământă.

Până în această vară nu-i înțelegeam deplin pe medicii, geneticienii, biochimiștii care muncesc luni în șir, neștiuți, uneori nerespectați, pentru a pune umărul la o descoperire care împinge în față cu un milimetru felul în care înțelegem viața. Un milimetru care contează căci din astfel de milimetri de cercetare trudnică sunt compuse marile descoperiri.

Azi e ziua Nobelului pentru medicină. Azi e ziua tuturor medicilor și cercetătorilor care trudesc cinstit și neștiut prin biblioteci și laboratoare. Să (ne) trăiți și să ne iertați că nu vorbim și nu scriem despre voi atât de des cât ar trebui. Întotdeauna ne-a fost greu să iubim ceea ce nu înțelegem.

La intoarcere

Nu am auzit niciodată pe cineva vorbind atât de urât despre țara în care s-a născut ca pe unii (subliniez: doar unii) tocmai sosiți pe aeroportul Otopeni. În general, totul pute. Dacă un nor întunecă temporar cerul e pentru că ‘asta e România’. Dacă se așteaptă 10 minute la security check e pentru că ‘asta e România’. Dacă vântul îi smulge pălăriuța e pentru că ‘asta e România’.

Dacă îi povestești despre Teheran, sau despre Kiev, sau despre Yangon, toate locuri unde traiul e nu doar mai greu, dar și mai complicat decât la noi, zice că ești nebun.

Clar mai sunt o mulțime de îmbunătățit acasă. Doar că suntem prea rar conștienți că am reușit, ca țară, să ne urcăm în vagonul de clasa întâi. E adevărat că suntem în compartimentul de lângă budă, dar trei sferturi din pasagerii trenului călătoresc la clasa a doua, în vagonul de marfă, unii chiar pe acoperiș.

Văicăreala asta continuă nu ne ajută la nimic, mai ales că locul la a întâia nu ne e garantat. Iar pentru naționalismul dacodement pe care unii politicieni români și-l doresc tot mai mult, antidotul e format din mândrie pentru ce facem bine, luciditate pentru unde greșim și perseverență atunci când rezultatele nu vin facil.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, pune in mare pericol viata propriului copil

Vai, nu! Miliardarul Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, vrea să își ucidă propria fetiță! A dus-o la vaccinat! Bagă cu forța chimicale în ea! Și el și nevastă-sa sunt niște inconștienți ratați (știați că pe el l-au dat afară de la Harvard?). E clar: Zuckerberg e cumpărat de industria farma!

E timpul ca toți anti-vacciniștii din lume (Olivia Steer included) să nu accepte această mârșăvie și să decidă să boicoteze Facebook-ul. Păi cât să(-i) mai suportăm?

Notă pentru extratereștri: ce am scris eu în această postare este (evident) un pamflet. Dar fotografia lui Mark Zuckerberg în timp ce era cu fețita lui la vaccinat este cât se poate de reală, serioasă și normală.

De ce sunt in acelasi timp pro vaccinare dar contra excesului de antibiotice

Un comentator anti-vaccinist m-a felicitat pe HotNews (la articolul de aici bit.ly/1HZfslI) că m-am alăturat şi eu trupei celor drepţi care luptă împotriva medicinei moderne. Altul, tot anti-vaccinist, mă acuza pentru incoerenţă: că ieri eram pro vaccin, şi azi împotriva antibioticelor. Cum e posibil aşa ceva, cum se numeşte aşa ceva, întreba comentatorul? Răspunsul, foarte pe scurt… Continue reading De ce sunt in acelasi timp pro vaccinare dar contra excesului de antibiotice

Cea mai stranie prietenie din viata mea

Vârvoru de Sus e un sat ca la olteni. Pârlit, da’ frumos. Nu zici că-i în câmpie pentru că e aşezat pe fundul unei râpe adânc tăiate în podişul din jurul Craiovei. E plin de păduri pe acolo şi în jurul satului am văzut iepuri, câteva căprioare şi, o singură dată, un porc mistreţ ne-a vârtejit calea. Când eram eu cârlan, nu era drum cu asfalt până în sat şi nici semnal prea puternic la telefon. Când venea furtuna de vară, curentul electric cădea întotdeauna şi stăteam până a doua zi la lumânările aprinse de mama. Când venea furtuna de iarnă, săpam cu tata tuneluri prin zăpadă ca să intrăm în curte. Nu era deloc romantic, dar tot mi-e dor de satul ăla. Şi nu pentru că mi-ar fi dor de copilărie. Să pescuiesc, să prind şopârle, să aprind un foc, să spun poveşti cu fantome am învăţat în alt sat, din altă câmpie. De Vârvor mi-e dor din cu totul alt motiv. Continue reading Cea mai stranie prietenie din viata mea

Haita

În doar trei ani, Victor Ponta a trecut de la premierul celui mai cinstit guvern din România la premierul inculpat al unui guvern de penali. Cum de a reuşit să se agaţe de putere în aceşti ani, în ciuda votului covârşitor împotriva lui de la prezidenţiale, a plagiatului, a minciunilor sale şi a hoţiilor apropiaţilor săi?

Răspunsul e simplu: haita. Haita l-a ridicat, haita l-a sprijinit, doar haita (nu DNA-ul sau alegătorii) îl va da jos pe Ponta.

(foto: Victor Ponta în mijlocul haitei)

Hollywood-ul Uniunii Europene

Deşi povestea grecească nu mai e una doar despre economie şi cifre (cum s-a văzut din rezultatele referendumului), Europa şi analiştii ei continuă să-i dea înainte folosind un limbaj extra-tehnic pentru o situaţie de un extremism emoţional rar. E şi motivul pentru care scrisorica de demisie a lui Varoufakis e trending now pe Facebook: ce face Syriza, şi nu fac europenii, e că folosesc mesaje emoţionale. Iar emoţia va câştiga întotdeauna în faţa raţiunii când vorbim de mase de oameni înfricoşaţi şi obosiţi de criză.
Continue reading Hollywood-ul Uniunii Europene

Prietenul meu exorcistul

Îl cunosc de 15 ani. Are două doctorate, în filozofie şi teologie, şi predă psihologie la Universitatea din Bucureşti. Ne întâlnim rar, foarte rar, dar fiecare întâlnire e memorabilă. E preot-călugăr şi duminica trecută, absolut întâmplător, l-am ascultat predicând într-o biserică din Bucureşti. A predicat bine, foarte bine, şi după l-am sunat să ne întâlnim. Întâlnirea nu a fost senzaţională. Nici ocultă. Doar memorabilă. Ca de obicei.

Continue reading Prietenul meu exorcistul