All posts by Vlad Mixich

Amin. Si abia atunci incepe

“…amin.” Apoi urmează un moment de linişte.

Aşa se încheie Tatăl Nostru. Cu linişte.

Am auzit preotul vorbind despre “erezia liniştii”.

Despre cât de inacceptabilă social e liniştea în lumea noastră.

Ştiu bine ce spune. Când eram student obişnuiam să petrec în fiecare vară o săptămână complet singur, retras undeva între două dealuri frumoase. Până şi prietenilor apropiați li se părea că e ceva ciudat.

Acolo am învățat puterea uriaşă a liniştirii în sine. Mi-e dor de ea.

Şi e atât de mult zgomot în jur și atât de multă risipire într-un nimic gălăgios. Și e așa de greu să nu te lași tras în vârtej.

Cu linişte. Aşa se încheie Tatăl nostru.

Apoi oamenii în biserică îşi zâmbesc şi îşi dăruiesc, unul altuia, Pacea.

Și e dimineața zilei de Paști.

Cea mai nepopulara parte din cea mai cunoscuta rugaciune

‘…facă-se voia Ta…’

E greu să accept asta. Că nu s-ar face voia mea, că felul și ritmul curgerii vieții mele nu-mi stă în control.

În epoca asta exagerat pozitivistă, în care într-un workshop de o zi ești învățat și cum să atingi succesul profesional maxim și rețeta unei familii fericite, nu e popular acest ‘facă-se voia Ta’. Am remarcat că oamenilor nu le place să le vorbești despre așa ceva.

Dar cu toate astea, acolo în adânc, simt că așa e. Simțim că așa e.

“Cu toate cele pe care a trebuit să le trăiesc, aș fi înnebunit dacă nu aș fi avut credință”, zicea Regele Mihai.

Nu e niciun fatalism în asta.

Dimpotrivă: e o rezervă infinită de putere această credință.

Credința că întotdeauna, indiferent de cum?, când? și în ce fel?, triada bine-cinste-frumos rezistă. Da, rezistă, pentru că uneori asta e mai important decât să învingă.

‘…facă-se voia Ta’.

Azi e Vinerea Mare.

Fragil

…”precum în cer așa și pe pământ”…

M-a mirat întotdeauna cum mii și mii de oameni – mai educați sau mai puțin, tineri sau bătrâni, bogați sau tare săraci – se adună duminica prin biserici.

De ce vin acolo?

Dincolo de grosimea credinței fiecăruia dintre noi, dincolo de clasicele discuții despre religie/superstiții/etc, totuși de ce vin acolo?

Din fragilitate. Așa cred eu.

Sunt foarte foarte rari oamenii care nu au temeri sau frici în fața morții. Ce ne așteaptă după: non-existența, ceva mai bun, mai rău, ce? E întrebarea la care știința nu a dat încă un răspuns inviolabil și, până ce o va face, oamenii vor veni duminicile la biserică.

Dar această fragilitate a noastră, paradoxal, e una care aspiră. Nu e axată strict pe supraviețuire, ci aspiră întotdeauna la mai bine, la mai frumos, la mai bun: “precum în CER, așa și pe pământ”.

Nu știm de unde vine această aspirație: e condiționată genetic, a fost pusă în noi, are vreun rost? În unii moare, dar cert e că atunci când există poate descătușa energii uluitoare.

E ceva înduioșător și în același timp curajos într-un fluture care se simte vultur spre soare.

Precum si noi iertam gresitilor nostri

E un fragment căruia nu i-am dat niciodată prea multă atenție. Până în acest an. Și e greu. E atât de greu să faci asta, atât de împotriva instinctelor noastre, încât evanghelistul știe că trebuie să ne promită ceva în schimb ca (măcar) să încercăm:

“Și ne iartă NOUĂ greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Încrederea este fundația.

În lipsa ei, oamenii sunt doar adunături, haite stăpânite prin frică care se luptă între ele pentru resurse.

În prezența ei, oamenii reușesc minuni pentru că încrederea îi ține împreună.

E unul din motivele pentru care de decenii bune premiile Nobel în științele vieții nu prea se mai dau unor figuri singulare/profetice, ci unor grupuri care au făcut cercetare împreună pentru că fără acest împreună nu au mari șanse.

Să ai încredere în cineva te și vulnerabilizează. Te expune. Mult. Și atunci când un aproape abuzează de această vulnerabilitate, lovește mult mai mult decât o persoană: lovește în potențialitatea acelei lumi în care oamenii reușesc, împreună, minuni.

“…precum și noi iertăm greșiților noștri…” – nu e până la urmă un act altruist. Ci înseamnă să-ți acorzi din nou, ție însuți, șansa la o lume făcută și din altceva decât din haite. Sau cel puțin șansa de a spera la o astfel de lume.

Dar, fie că ești creștin sau nu, e atât de greu.

Ziua in care mi-a parut rau ca nu sunt chirurg

Ziua în care am decis că nu voi fi chirurg a fost o zi însorită în nordul Europei. Ajunsesem în spitalul St Olavs din Trondheim, cel mai mare oraș universitar din Norvegia, ca stagiar în departamentul de cardiologie. Șeful departamentului, un scandinav de 50 de ani înalt cât vikingul, se întâmpla să fie în toane bune în acea zi așa că m-a trimis să asist la un bypass coronarian – cea mai frecventă intervenție chirurgicală pe cord deschis. În sala de operație am primit un loc privilegiat: stăteam cocoțat pe un scăunel, în aval de anestezist, privind peste umărul chirurgului principal.

Practic, mă holbam drept în inima pacientului. Continue reading Ziua in care mi-a parut rau ca nu sunt chirurg

Ce nu pot eu intelege

Pentru mine există o hârtie de turnesol care nu m-a înșelat niciodată.

Poți fi mega-ortodox sau ateu-radical sau anti-clerical fanatic. Poate că ești complet neinteresat de politică sau psd-ist fidel sau pro-DNA cu zero dubii sau protestatar de meserie. Poți fi vegetarian, zen, lgbt sau oastea Domnului, poți fi iubitor de homeopați sau de mititei, de monarhie sau de stat minimal sau de geto-daci tricolori. La o adică, poți fi și anti-vaxer (deși asta ține mai mult de ne-știință decât de o alegere conștientă).

Continue reading Ce nu pot eu intelege

Simona Halep – o victima a erorilor cognitive

Ciudățenia asta cu Simona Halep care deși e una din cele mai bune jucătoare de tenis din lume la ora actuală, e în același timp criticată și cârcotită permanent de către feluriți compatrioți – e exemplul perfect a unei erori cognitive pe care fiecare dintre noi o facem frecvent.

Îi spune “availability bias” (traducere din topor: eroare de disponibilitate) și e un defect cognitiv al rasei umane folosit cu mare succes, inclusiv la noi în țară, de felurite emisiuni propagandistice și de politruci (de cele mai multe ori ca să manipuleze).

Continue reading Simona Halep – o victima a erorilor cognitive

Caravana cu medici aka the doctors’ caravan

I had the honor to present the First Prize for Health at the Romanian Civil Society Gala Awards to a wonderful project: “Caravana cu Medici” aka the doctors’ caravan. A team of med students and junior doctors run a mobile clinic in remote villages across Romania. They are equipped with mobile medtech and all the medical records are digitised. In the last year, “Caravana cu Medici” treated 3000 patients and more than 200 young doctors volunteered for the project.

In a country with a huge gap in access to healthcare for rural areas, “Caravana cu Medici” is doing what public authorities should do but failed to. Congrats to the whole team. You rock.

[photo – team members waiting to enter the scene: look how happy they are]

Continue reading Caravana cu medici aka the doctors’ caravan