All posts by Vlad Mixich

Acum doua decenii din Bonn au plecat toti Dumnezeii

E un oras mijlociu, are case mijlocii cu stradute mijlocii intinse paralel pe langa un rau faimos. Dar si orasul a fost odata vestit, toti Dumnezeii lumii de dincoace il vizitau si se simteau prea mari pentru el. Se simteau ca niste taietori de lemne intr-un magazin de jucarii. Dumnezeii astia erau obisnuiti sa taie si sa ciopleasca oameni adevarati, nu figurine mici din lemn neinsufletit. Dupa ce Dumnezeii au plecat si au luat cu ei toata haita de oameni ciopliti dupa chipul si asemanarea lor, in oras au ramas numai oameni mijlocii, care invart rotile unor biciclete mijlocii, intr-un oras care are doua vitrine pline cu jucarii despartite doar de coltul unei strazi. O strada greu de gasit chiar si in acest loc mijlociu. Caci asa se intampla intr-un oras din care Dumnezeii lumii de dincoace au plecat: magazinele cu jucarii nu ii au drept clienti pe copii, ci chiar pe oamenii mijlocii.

Foto 1: La Eppstein – doar pentru oameni mijlocii. E un magazin de jucarii, in Bonn, jucarii care nu se cioplesc singure ca alea din supermarket. Miros a mana de om.

Foto 2: In Bonn oamenii mijlocii cumpara trenulete. Doar la cativa pasi de Eppstein. Mananci juma’ de luna cu banii pe care-i dai pentru un vagon. Dar e vagon din ala pentru suflete, nu pentru burti.


Pe lume sunt tot felul de gaste. Alea de pe Rin mi-au spus asa…

Pe Rin: la 10 coţi de mine a trecut un stol de gâşte sălbatice. Când decolează vacarmul e de nedescris. Însă în timp ce zboară e linişte: gâtul nesfârşit şi negru vibrează, aripile se urieşesc a putere, ciocul e vârf tăios şi inelul alb de sub cap, însemn nobiliar se face. Apoi, când aterizează, gălăgia reîncepe, palavre pe luciul de apă, păsările redevin simple gâşte. La fel se întâmplă şi cu oamenii. (măi, măi…ce meditativ devin după o seară pe Rin).