Simona Halep – o victima a erorilor cognitive

Ciudățenia asta cu Simona Halep care deși e una din cele mai bune jucătoare de tenis din lume la ora actuală, e în același timp criticată și cârcotită permanent de către feluriți compatrioți – e exemplul perfect a unei erori cognitive pe care fiecare dintre noi o facem frecvent.

Îi spune “availability bias” (traducere din topor: eroare de disponibilitate) și e un defect cognitiv al rasei umane folosit cu mare succes, inclusiv la noi în țară, de felurite emisiuni propagandistice și de politruci (de cele mai multe ori ca să manipuleze).

Halep joacă multe meciuri și pe majoritatea le câștigă, altfel nu ar reuși să ajungă atât de des în semifinale și finale. Când ajunge în aceste ultime faze întâlnește jucătoare fie foarte bune, fie în vârf de formă. Așadar o parte din semifinalele și finalele jucate de Halep sunt pierdute. Deși factual, Halep câștigă majoritatea meciurilor jucate: în fiecare din ultimii 4 ani a câștigat trei sferturi din toate meciurile oficiale jucate. Foarte mult.

 

Cu toate astea, sunt destui cei care nu o percep ca fiind o învingătoare. De ce? Pentru că eroarea cognitivă numită “availability bias”.

Băgăm de seamă la meciurile lui Halep atunci când prinde o semifinală sau o finală importantă. În rest, câți dintre noi (cu excepția fanilor dedicați) își amintesc vreun sfert de finală a lui Halep, ce să mai zic de optimi? Ne amintim în special meciurile ei importante, în care Halep nu câștigă atât de des tocmai pentru că sunt foarte grele fiind finale.

Și creierul nostru funcționează de așa manieră încât reține și își formează opinii în funcție de informația la care e cel mai des expus, chiar dacă informația asta la care e frecvent expus nu are NICIO legătură cu adevărul complet.

Sau, și mai simplu: într-un sondaj, majoritatea va răspunde că tornadele/uraganele fac mai multe victime umane decât astmul, deși astmul ucide de 20 de ori mai des decât o tornadă*.

Dar de câte ori ați văzut o știre la TV despre un om ucis de astm, și de câte ori știri despre tornade/uragane catastrofale? (am ales exemplul pentru că se potrivește și poveștii recente cu furtuna din București)

Așa se explică percepția unora despre Halep. Nu suntem noi românii mai răi sau mai cârcotași decât alții.

Suferim frecvent de erori cognitive fără să realizăm asta. Dacă suntem conștienți de existența acestor erori cognitive, le putem evita. Dacă nu… profită alții de ele, pe seama noastră.

[studiul este real și a fost descris de Daniel Kahneman în Thinking Fast and Slow]

3 thoughts on “Simona Halep – o victima a erorilor cognitive”

  1. asta ar fi o explicatie cu pretentii pentru ceea ce, in limbaj de cititori de gazeta de sport, se stie sub forma “nimeni nu isi aduce aminte de locul 2”

  2. Draga Vlad! Iti scriu pentru ca nu sunt de acord cu aceste justificari sau interpretari. Judecatile ar trebuie sa le indreptam in cu totul alte directii si ne-ar fi mai utile noua la nivel de corp social ( sa nu zic natiune). In primul rand Simona rateaza constant conform zicalei romanesti: “s-a inecat ca tiganul la mal”. Ar trebui sa ne intrebam din ce motiv!? Si nu o face numai ea. O facem multi dintre noi din aceasta tara , mai mult decat altii de pe alte meleaguri. Daca intelegem din ce motiv facem asta atunci avem mari sanse sa progresam. Apoi: un numar 1 ramane un numar 1. Tot ce povestesti si justifici tu nu se aplica si lui Rafael Nadal. Oare de ce!? Cadem si noi pe ganduri vreodata sau vorbim mai mult decat ne ascultam!? Cand nu reusim sa ne ascultam , sa ne evaluam si sa invatam din ce nu facem bine , abia atunci profita altii.

  3. O altă “eroare cognitivă” (înrudită) este ilustrată aici:

    Quoting Richard Brodie (From his Book “Virus of the Mind”):

    “Imagine you lived on an island in the South Pacific with a population of 650. You make your living by swimming around in the azure waters around your idyllic paradise and spearing fish for dinner. Yum, yum.

    About once every ten years, a stray shark happens by and eats a swimmer. That’s a 1-in-6,500 chance of any one person being eaten by a shark, just the same as the odds of dying in an automobile accident in the U.S. in 1992.

    Also, about once every 20 years, two men get into an overheated argument over a fish or a woman and one of them kills the other with his spear. That’s a 1-in-13,000 chance of being killed in an argument, just the same as the odds of being killed by someone else with a gun in the U.S. in 1992.

    These are very sad events, and probably dinner-table conversation for quite a few days, but not the be-all and end-all of life. Fortunately, since you live on an isolated island, these events come and go, and life goes on.

    But now imagine there are 392,000 of these islands all linked by television and INN (Island News Network). This brings the total population to about 254 million, less than the U.S. today. Every night, INN reports on the goriest of the 107 shark attacks and 54 spear deaths that day. Suddenly people’s picture of the world is quite different. From a peaceful existence disrupted only by a tragedy every few years, you go to a fear-ridden hell filled with crime and terror.

    Isn’t this interesting? Nothing has changed except the addition of television.

    Yet now it feels like you’re living in a dangerous world, not an idyllic paradise. Same number of shark attacks, same number of spear deaths. What happened?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *