All posts by Vlad Mixich

Patru povesti miraculoase

Nu mi-a fost greu să-l înţeleg pe Andrei Ujică când a spus că documentarele de pe Discovery sunt un soi de manele. Pentru că, în 2010, am văzut câteva documentare care mi-au provocat acea stare de graţie ce apare doar după o carte foarte bună (iar 2010 a fost un an bun pentru că mi-a adus şi cel mai bun documentar pe care l-am văzut vreodată: e la finalul acestei postări).

Unele dintre ele sunt clasice, cum e White Diamond(regia lui Werner Herzog), altele sunt destul de recente. Deşi imaginea şi stilul filmării diferă, fiecare dintre minunăţiile de mai jos lovesc undeva adânc, acolo unde te doare sau unde te bucuri. Marc Anthony e omul cu care fiecare dintre noi ar vrea să semene. Doar că puţini avem curajul să o facem.

Continue reading Patru povesti miraculoase

Cele mai bune cantece de inmormantare

Cum noiembrie începe cu Ziua Morţilor şi cum noiembrie 2010 va fi ţinută minte pentru un anumit week-end prelung funerar şi adânc televizat, iată cele mai bune două cântece de înmormântare pe care le-am auzit vreodată.

Primul vine din uraganul auricular al Americii, New Orleans, şi a fost cântat la înmormântarea lui Kerwin James, tuba din New Birth Brass Band (o gaşcă pe care v-o recomand cu căldură). Ar fi minunat să am parte de un aşa jam session când mi-o veni şi mie rândul. Dincolo de muzica senzaţională din clip, am fost impresionat să văd ultimul dans al lui Kerwin alături de prietenii lui (de la 1:30 lucrurile devin foarte interesante).

Urmează clovnii artişti de la Tiger Lillies care nu au îndoieli în ceea ce priveşte viaţa de apoi. Cred şi eu la cum şi ce cântă (Hell îmi aduce aminte de călătoria în iad din Deconstructing Harry). Oricum lista rămâne deschisă şi altor idei.

Enjoy it! 🙂

Politicienii si creierele noastre brutale

Ce sunt judecăţile morale şi cum funcţionează ele? De unde vine siguranţa mâinii de politician atunci când semnează un ordin de reducere a veniturilor a milioane de oameni şi de unde vine tremurul de pe hârtia de concediere a unui simplu consilier? Formularea celor mai multe politici sociale şi economice necesită anumite decizii morale. Dar în ce măsură sunt deciziile astea raţionale şi în ce măsură emoţionale? Continue reading Politicienii si creierele noastre brutale

Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”

Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori…ori”. Ori te omoara, ori te vindeca. Continue reading Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”

Secretul caligramei

Atunci când este explicată şi povestită, nu doar ochiul se bucură de arta vizuală ci şi mintea. Un tablou poate deveni o şaradă şi o sculptură, un joc de şah. Şi cine poate explica sau povesti mai bine un tablou decât un scriitor sau un filozof?

Astăzi, Michel Foucalt despre straniul si celebrul tablou al lui Rene Magritte.

“Desenul lui Magritte e la fel de simplu precum o pagină dintr-un manual de botanică: o figură şi textul care o denumeşte. Nimic nu-i mai uşor decât să recunoşti o pipă, desenată precum aceasta; nimic mai uşor decât să pronunţi “numele unei pipe” (limbajul nostru ştie prea bine cum s-o facă pentru noi). Şi atunci, ceea ce dă stranietate acestei figuri nu e “contradicţia” dintre imagine şi text. Pentru un motiv bun: nu cunoaştem contradicţii decât între două enunţuri sau în interiorul aceluiaşi enunţ. Şi văd bine că aici avem un singur enunţ şi că el nu e contradictoriu deoarece subiectul propoziţiei este un simplu demonstrativ. Să fie atunci fals deoarece “referentul” lui – o pipă foarte vizibilă – nu îl verifică? Dar cine ar îndrăzni serios să-mi spună că acel ansamblu desenat deasupra textului este o pipă? Ar trebui atunci să spunem: Doamne, toată chestia asta e o simplă prostie; acest enunţ e perfect adevărat, deoarece e evident că desenul reprezintă o pipă dar nu e el însuşi o pipă?

Ceci-n-est-pas-une-pipe

Continue reading Secretul caligramei

Acum doua decenii din Bonn au plecat toti Dumnezeii

E un oras mijlociu, are case mijlocii cu stradute mijlocii intinse paralel pe langa un rau faimos. Dar si orasul a fost odata vestit, toti Dumnezeii lumii de dincoace il vizitau si se simteau prea mari pentru el. Se simteau ca niste taietori de lemne intr-un magazin de jucarii. Dumnezeii astia erau obisnuiti sa taie si sa ciopleasca oameni adevarati, nu figurine mici din lemn neinsufletit. Dupa ce Dumnezeii au plecat si au luat cu ei toata haita de oameni ciopliti dupa chipul si asemanarea lor, in oras au ramas numai oameni mijlocii, care invart rotile unor biciclete mijlocii, intr-un oras care are doua vitrine pline cu jucarii despartite doar de coltul unei strazi. O strada greu de gasit chiar si in acest loc mijlociu. Caci asa se intampla intr-un oras din care Dumnezeii lumii de dincoace au plecat: magazinele cu jucarii nu ii au drept clienti pe copii, ci chiar pe oamenii mijlocii.

Foto 1: La Eppstein – doar pentru oameni mijlocii. E un magazin de jucarii, in Bonn, jucarii care nu se cioplesc singure ca alea din supermarket. Miros a mana de om.

Foto 2: In Bonn oamenii mijlocii cumpara trenulete. Doar la cativa pasi de Eppstein. Mananci juma’ de luna cu banii pe care-i dai pentru un vagon. Dar e vagon din ala pentru suflete, nu pentru burti.


Pe lume sunt tot felul de gaste. Alea de pe Rin mi-au spus asa…

Pe Rin: la 10 coţi de mine a trecut un stol de gâşte sălbatice. Când decolează vacarmul e de nedescris. Însă în timp ce zboară e linişte: gâtul nesfârşit şi negru vibrează, aripile se urieşesc a putere, ciocul e vârf tăios şi inelul alb de sub cap, însemn nobiliar se face. Apoi, când aterizează, gălăgia reîncepe, palavre pe luciul de apă, păsările redevin simple gâşte. La fel se întâmplă şi cu oamenii. (măi, măi…ce meditativ devin după o seară pe Rin).