Ce oameni de stat adevarati are Romania?

Orice comunitate socială are o nevoie psihologică de modele, de eroi. E una dintre condiţiile sănătăţii mentale. Or moralul nostru subţiat nu se mai poate hrăni cu Mihaiviteji sau Ştefani legendari. România nu e o ţară făcută din versuri şi festivisme de 1 decembrie. Cu ele mai putem construi doar mituri, nu structuri solide.

Din primele avem belşug, de ultimele ducem însă lipsă în prezent. Asta cu toate că statul român modern va împlini în curând un secol. Dovadă de noroc dar şi de straşnică construcţie.

O construcţie imaginată şi finalizată acum un secol de câţiva oameni de stat şi cu statură. Printre ei m-am oprit întâmplător la ardeleanul Alexandru Vaida Voevod (i-am citit recent monografia). The Times scria despre român, în 1920, că este “un bărbat de un caracter ferm şi independent, posedând calităţi alese şi o inteligenţă politică rară, (fiind) prin eminenţă, un bărbat de cultură şi cu vederi europene, pe deplin în curent cu principalele mişcări ale civilizaţiei din Europa şi doritor de a-şi asocia ţara sa la ele”.

Într-o perioadă în care dualismul era politica de stat a Imperiului Austro-Ungar, Vaida Voevod reuşise să pătrundă în anturajul Arhiducelui Franz Ferdinand, acolo unde susţinea cauza românilor transilvăneni asociindu-i României încă din 1905, atunci când eram aliaţi ai habsburgilor.

Tot el a citit în parlamentul de la Budapesta, în octombrie 1918, declaraţia de autodeterminare a românilor, gest riscant pentru care a primit ameninţări cu moartea cărora le-a răspuns: “Voi săruta mâna aceluia care va da în mine primul, căci atunci voi fi sigur că preşedintele SUA va avea a doua zi pe masă declaraţia mea”.

Dincolo de eleganţă şi cultură, Vaida a făcut şi greşeli, fiind unul dintre principalii stâlpi ai dictaturii carliste. Dar nu sfinţenia, nu perfecţiunea este calitatea indispensabilă unui erou, ci capacitatea de a reuşi lucruri la care noi nici nu îndrăznim să visăm. Şi atât lui Vaida cât şi unora dintre oamenii de stat contemporani lui, le-a reuşit ceva la care puţini ar fi visat atunci: România.

Nu mai trăim o epocă în care să ne căutăm modele printre cadavrele de pe câmpul de luptă sau în închisorile comuniste. Candidaţii sunt de găsit astăzi prin birourile ministerelor sau în universităţi. Ştiu că acestea sunt două dintre cele mai complicate şi triste locuri ale României dar, în acelaşi timp, acolo se fabrică viitorul.

Mă uit la politicienii noştri mai mici decât nişte sarmale şi mă întreb/şi vă întreb: ce oameni de stat adevăraţi a produs România ultimelor două decenii? Cine sunt astăzi românii despre care, peste 50 de ani, se va vorbi cu respect în cărţile de istorie ale nepoţilor noştri?

Şi pentru că nu cred că e o întrebare imposibilă, încerc şi un răspuns. Acest tânăr a fost hiper-mediatizat într-o anumită perioadă, apoi a reintrat într-un con de umbră. L-am descoperit însă citindu-i memoriile, precoce şi scrise cu stângăcie, dar dezvăluind un personaj serios, matur şi un răspuns solid la întrebarea de mai sus.

Bogdan Aurescu a fost Agentul României în procesul de la Haga vizând disputa teritorială dintre Ucraina şi România. Cartea sa developează eforturile consistente şi îndelungate ale unei echipe mici care, prin onoare şi conştiinţă profesională, a schimbat o bucăţică din istoria ţării. E una dintre puţinele poveşti frumoase ale României ultimului deceniu.

Dar nu prin asta m-a convins Bogdan Aurescu, căci a-ţi face bine datoria profesională nu e un eroism nici chiar în România. Ce m-a impresionat a fost simţul măsurii şi luciditatea cu care a tratat un astfel de succes.

Scrie Aurescu: “Experienţa acestui proces m-a învăţat că ne putem apăra interesele de stat cu capul sus (…) şi că munca profesionistă, efortul onest nu sunt slăbiciuni, ci atuuri puternice, care pot aduce câştiguri solide, serioase. Şi am mai învăţat că sunt oameni pentru care nu onorurile de-o clipă contează, ci ceea ce fac şi lasă în urma lor, deşi nu o fac(…)de dragul efemer al gloriei. Ci pentru că ştiu că e de datoria lor să-şi facă datoria.”

Aşadar ce credeţi: ce oameni de stat adevăraţi are România ultimelor două decenii? Cine sunt personajele pozitive, românii demn de respect din cărţile de istorie ale nepoţilor noştri? Sunt întrebări care incită la subiectivism, dar avem şi îndrumarul istoricului britanic Paul Johnson, care identifică câteva atribute esenţiale:

  1. Să posede o absolută independenţă a minţii, care să se întindă de la abilitatea de a cântări orice cu propria minte până la a trata orice consens la modă cu scepticism.
  2. Să ia decizii independente şi să acţioneze ferm şi consistent.
  3. Să ignore influenţele media, fiind perseverent în acţiunile sale.
  4. Să acţioneze plin de curaj întotdeauna, indiferent de consecinţele care s-ar putea produce asupra sa.

Istoria ne învaţă că nu există substitut pentru curaj. E cea mai bună şi nobilă dintre toate calităţile.

(textul  a fost publicat în 2010, dar întrebarea din titlu îşi păstrează urgenţa cu asupra măsură şi în 10 decembrie 2012.)

3 thoughts on “Ce oameni de stat adevarati are Romania?”

  1. Cred că întâi de toate, prima calitate necesară și foarte rară la români este să-și găsească motivația în el însuși, să vadă binele drept dezirabil pentru simplu motiv că e bine, nu pentru că asta îl face să pară cumva în ochii altora. Această calitate e larg răspândită în culturile protestante dar foarte rară în cele sud-europene, mai cu seamă balcanice. Lipsa ei explică, după părerea mea, o bună parte din înapoierea Bulgariei, României și Greciei.

  2. buna seara,
    Citind cele 4 atribute esentiale mentionate de Paul Johnson, constat ca presedintele Traian Basescu s-ar incadra in acest tipar. Dar, cred, ca in anul de gratie 2012 putini vor avea tupeul, curajul, luciditatea sa il mentioneze pe Traian Basescu drept personaj demn de a fi in viitoarele carti de istorie. As mai mentiona o persoana si anume pe Monica Macovei. Dar acum cu victoria USL-ului se va continua cu diabolizarea celor 2, iar cei care ii admira vor tacea chitic. Lucru valabil cel putin pina in 2014/

  3. Salut Vlad.
    Desi urmaresc stirile si viata de zi cu zi (doar pe net, pe TV nu mai pot face de mult lucrul asta), imi vine greu sa gasesc persoane care sa se incadreze in definitia ta. E foarte adevarat ca cei care fac treaba raman in “banca lor”, nu isi fac reclama si nu sunt aproape deloc promovati. Este dealftel si motivul principal pentru care oferta politica a fost cea care a fost la aceste alegeri si de aici rezultatul votului: 40% prezenta si 80% vot anti pdl (udmr este totusi in ppe si se considera dreapta).
    Este dezamagitor si periculos acest fapt, dar si elitele au vina lor, pentru ca s-au retras, vezi Doamne “scarbite” si au lasat poporul sa fie suveran. Fara elite, poporul nu stie sa se orienteze si mai ales poporul roman, care intotdeauna isi deleaga decizia altora, ca apoi sa-i acuze ca nu au facut bine pentru ei.
    Ca sa revin, pe langa Bogdan Aurescu, despre care insa nu am aprofundat, dar ma bazez pe analiza ta, ar mai fi totusi Traian Basescu (cu multele lui defecte), Daniel Morar (desi nu va intra in politica, cel mai probabil), poate Monica Macovei si cam atat. MRU este o dezamagire, dar poate si pentru ca a fost umflat mult peste capacitatea lui si pare genul care are nevoie de indrumator, nicidecum sa se incadreze la punctele 2 si 4 din atributele de mai sus.
    Ca sperante, inca nu gasesc propuneri, ceea ce este trist.
    Numai bine,
    Gabriel

Leave a Reply

Your email address will not be published.