Sunetul vieţii mele e populat în multe zile cu claxoane, huruit de motoare, “atenţie se închid uşile”, ferestre trântite, taste lovite şi puţină muzică ascultată în căşti. Asta mă însoţeşte dimineaţa când plec şi seara când mă întorc. M-am obişnuit cu el.
Există însă zile, prea puţine, când sunetul vieţii mele se aude aşa: Continue reading Sunetul unei vieti normale
Aveam 8 ani atunci când un ciorchine de banane era pentru mine un miracol.
Priveam cu încântare galbenul lor intens, pipăiam fascinat netezimea cojii, studiam cu pasiune de explorator etichetele lor colorate cu nume exotice, le miroseam, deşi ştiam că n-au miros. Când muşcam din fruct închideam ochii pe jumătate – era ritualul fericirii mele.
Pentru copiii de astăzi, bananele sunt banale. E un paradox că abundenţa nu înlesneşte accesul la fericire. Şi că mulţi dintre noi îşi închină viaţa obţinerii celei dintâi, râvnind în van la atingerea celei de-a doua.
Ca să-i pot folosi serviciul de mesagerie instant pe mobil, Facebook îmi cere voie să-mi poată citi şi edita sms-urile, să ştie exact unde mă aflu într-un moment anume, să ştie exact pe cine sun şi de cine anume sunt sunat sau să descarce fişiere pe telefonul meu fără să mă întrebe de sănătate înainte.
În acest context, propun Asociaţiei Americane de Psihiatrie să excludă delirul de urmărire în tulburările paranoide din gama bolilor psihiatrice şi să-l încadreze la noua categorie a manifestărilor psihice minore frecvent întâlnite în rândul utilizatorilor Facebook. 🙂
Presa occidentală a făcut de câţiva ani o pasiune greu explicabilă pentru Iulia Timoshenko care, în ciuda imaginii proiectate în exterior, nu e nici pe departe la fel de simpatizată în Ucraina.
În curtea sediului partidului ei din Kiev sunt parcate maşini de lux.
Biroul şefului, unde am fost la o întâlnire acum trei luni, e decorat în stilul unui mare industriaş de secol 19.
Pe holuri marmură, iar portretele uriaş-omagiale de pe pereţi, cu Iulia personaj principal, sunt psihanalizabile.
Revoluţia ucraineană ar putea deveni cea mai profitabilă afacere pentru Timoshenko, oligarhul alb al Ucrainei. Sau şansa ei să fie ceva mai mult decât un simplu tablou pe pereţi.
Dacă v-aţi simţit vreodată ghinionişti că v-aţi născut în România, priviţi acum la ce se întâmplă în Ucraina.
Dacă v-aţi săturat să faceţi parte din Uniunea Europeană, priviţi acum la ce se întâmplă în Ucraina.
Dacă vi se pare că Rusia (sau alt stat bogat şi autoritarist) poate deveni partenerul nostru, priviţi acum la ce se întâmplă în Ucraina.
Dacă vă pasă şi de altceva decât de circul politic dâmboviţean şi de buzele vedetelor de carton, învăţaţi din ce întâmplă acum în Ucraina.
E cea mai dureroasă dovadă a şansei istorice oferită României în ultimul deceniu; şi a faptului că nu suntem conştienţi de această şansă şi că muncim prea puţin să o transformăm dintr-un noroc întâmplător într-un viitor pe care să-l merităm. Continue reading Daca v-ati simtit ghinionisti ca v-ati nascut in Romania…
Portocaliul vesel era culoarea dominanta in revolutia ucrainenilor din urma cu un deceniu. Era multa speranta acolo, oameni increzatori in viitor. Ce se intampla astazi este nascut insa din disperare.
Culoarea Euromaidanului din 2014 este neagra. Oamenii din piata nu mai cred in politicieni, chiar si cand acestia sunt din opozitie.
Putini dintre cei care se lupta acum, la Kiev, cu trupele speciale Berkut, mai cred va veni UE sa-i salveze. Poate… americanii. Dar asta e doar speranta de doua grivne.
Euromaidanul din Kiev e un loc negru, unde oameni obisnuiti mor de dragul libertatii si din disperare. Continue reading Cine sunt protestatarii din Ucraina
Mai mulţi prieteni şi amici ai mei, toţi oameni inteligenţi şi cu discernământ, au început să distribuie de ieri pe Facebook un “discurs” al Papei Francisc. Mulţi erau foarte impresionaţi de nota revoluţionară a acestuia – unii au folosit şi “wow”-ul de rigoare. Însă pentru oricine ştie câte ceva despre Biserica Catolică era foarte limpede (încă din titlu) că acel discurs nu este real. Dar până să se afle că e vorba de un fals, în dimineaţa asta Facebook-ul meu a fost invadat de postări uimit/entuziaste despre “discursul” Papei.
Am văzut în acţiune acelaşi mecanism şi pe alte subiecte (mult mai sensibile) în care oameni inteligenţi au înghiţit, pe nemestecate, informaţii false din cauza lipsei de context. Se întâmplă tot mai des în mediul online. I-aş spune efectul “ştirilor scamatorie”: eşti ca la magician – nu vezi totul, nu ştii prea multe, astfel încât ajungi să crezi că orice iepure chiar e scos din pălărie.
Şi unii încă se mai întreabă la ce mai e nevoie de jurnalişti în epoca informaţiilor online. Păi nu e evident?
(*această postare nu este despre creştinism sau catolicism)
Zilele presedintelui Ucrainei si ale taberei sale sunt numarate daca dorintele concrete ale poporului si ale oligarhilor se vor intalni. Deocamdata ele par a converge in aceeasi directie. Imaginea tinerei protestatare ucrainence pe care am fotografiat-o la Vilnius pare a fi icoana unei societati idealiste, insetate de valorile europene. E insa doar o imagine. Una in care vest-europenii isi doresc mult sa creada.
Trebuie să admit că mândria patriotică are, pentru mine, o importantă componentă culinară. Într-o dimineaţă, cu mulţi ani în urmă, mi-am purtat profesorul britanic într-o piaţă bănăţeană (numită, culmea!, Badea Cârţan) unde ne-am îndopat cu pâine fierbinte, caşuri gustate de pe toate tejghelele şi un pumn de nuci cu tulburel. E un mic-dejun pe care şi-l aminteşte şi astăzi.
Ăsta e motivul pentru care, de 1 decembrie, nu mi-aş duce prietenii străini nici la defilare, nici la Muzeul Satului, nici la Casa Poporului, ci într-o piaţă unde fierbe fasolea, ciolanul şi mămăliga. Nu ştiu cât de corect politic e asta, dar cu siguranţă e gustos.
Hai poftă bună România! 🙂
“In China, Partidul e ca Dumnezeu. El este peste tot, doar ca nu il poti vedea”. Acesta este cel mai succint si exact raspuns la intrebarea care este rolul Partidului Comunist Chinez. Definitia este data in “Lumea secreta a conducatorilor comunisti ai Chinei”, scrisa de jurnalistul Richard McGregor, de catre un profesor de la Universitatea Populara din Beijing, sub conditia anonimatului. Caci tot ceea ce este legat de Partid in China se petrece fie in spatele usilor inchise, fie sub un control strict exercitat chiar de catre Partid.
Oamenii care controleaza cel mai mare Partid din lume (75 milioane de membri) sunt in fapt stapanii unei cincimi din populatia umanitatii. Acesti oameni, in numar de 9, formeaza Comitetul Executiv al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez. Fiecare dintre cei noua ocupa o pozitie ierarhica prestabilita si sunt insarcinati cu supravegherea unor domenii particulare, fara ca functiile lor sa fie similare cu cele ale ministrilor occidentali. Ei nu sunt niste simpli inalti functionari, ci zeii intangibili care conduc China.
Continue reading Cum functioneaza capitalismul in China comunistilor
