Cum functioneaza capitalismul in China comunistilor

“In China, Partidul e ca Dumnezeu. El este peste tot, doar ca nu il poti vedea”. Acesta este cel mai succint si exact raspuns la intrebarea care este rolul Partidului Comunist Chinez. Definitia este data in “Lumea secreta a conducatorilor comunisti ai Chinei”, scrisa de jurnalistul Richard McGregor, de catre un profesor de la Universitatea Populara din Beijing, sub conditia anonimatului. Caci tot ceea ce este legat de Partid in China se petrece fie in spatele usilor inchise, fie sub un control strict exercitat chiar de catre Partid.

Oamenii care controleaza cel mai mare Partid din lume (75 milioane de membri) sunt in fapt stapanii unei cincimi din populatia umanitatii. Acesti oameni, in numar de 9, formeaza Comitetul Executiv al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez. Fiecare dintre cei noua ocupa o pozitie ierarhica prestabilita si sunt insarcinati cu supravegherea unor domenii particulare, fara ca functiile lor sa fie similare cu cele ale ministrilor occidentali. Ei nu sunt niste simpli inalti functionari, ci zeii intangibili care conduc China.

Copii

Sunt selectati din randul celor 25 de membri ai Biroului Politic, in urma unor incinse lupte de putere ferite de ochii muritorilor de rand, adica a ne-membrilor de Partid. Biroul Politic se alege dintre cei 370 de membri ai Comitetului Central, consiliul director al Partidului  format din ministri, oficiali inalti din Beijing, conducatorii guvernelor provinciale, primarii oraselor mari si o mare parte din conducerea armatei. Sunt prezenti si unii, nu toti, dintre directori marilor companii chineze detinute de stat.

Partidul Comunist Chinez nu exista ca organizatie si nu este inregistrat. Existenta lui se bazeaza exclusiv pe preambulul din Constitutie care mentioneaza rolul sau conducator. Fiind deasupra legii, Partidul nu poate fi dat in judecata.

Toate institutiile prin care Partidul isi exercita puterea dubleaza din umbra (pe model stalinist) celelalte institutii, cu rol executiv, cum ar fi ministerele, universitatile, presa, companiile de stat si, in unele cazuri, chiar si cele in parteneriat cu investitori straini mari. Practic fiecare institutie sau companie importanta din China are un comitet de partid. Acestea sunt cele care elaboreaza politicile, ministerele fiind doar bratul lor executiv.

Localnicii care infiinteaza comitete de partid in intreprinderi private unde inainte nu exista asa ceva sunt platiti cu 5000 rmb, echivalentul a 4 salarii pentru un muncitor obisnuit. Nu imaginea, nu calitatea guvernarii, nu manipularea opiniei publice sunt ingredientele care mentin Partidul la putere in China; ci controlul.

“Trei principii sunt sfinte: Partidul sa controleze fortele armate; Partidul sa controleze cadrele; Partidul sa controleze stirile”, scria in 2008 Zhou Tianyong, unul dintre profesorii Scolii Centrale de Partid din Beijing.

CUM ISI CONTROLEAZA PARTIDUL CADRELE?

Intr-un partid cu 75 milioane de oameni, soliditatea piramidei ierarhice este esentiala pentru exercitarea puterii de sus in jos. Departamentul Organizatiei Centrale este cea mai importanta structura a Partidului, fiind responsabila practic de toate angajarile si concedierile oficialilor guvernamentali.

Explicatii publice referitor la numiri si sau la refuzarea promovarii unor cadre nu se dau. Totul se petrece in spatele usilor inchise. Sediul Organizatiei Centrale a Partidului ocupa o cladire nemarcata din centrul Beijing-ului, la un kilometru de piata Tiananmen. Nu exista niciun semn care sa indice ce se intampla acolo. Daca cineva este sunat de pe un telefon fix din interiorul cladirii nu iti apare niciun numar de telefon. Pentru public au un singur numar de telefon unde se pot inregistra plangerile legate de problemele organizationale. In 2009 a fost infiintat si un website pentru plangeri si in acelasi an a fost numit primul purtator de cuvant al departamentului. Doar ca acesta nu a iesit niciodata in public in primele 6 luni.

“Secretul succesului in China este sa-ti demonstrezi dibacia manageriala, fara sa faci probleme Partidului” – Erica Downs, Brookings Institution

Chiar daca Biroul Politic este cel care decide asupra celor mai importante numiri, Organizatia Centrala este poarta prin care fiecare candidat trebuie sa treaca: “Toate pozitiile oficiale de la un anumit rang in sus sunt monitorizate de Organizatie”, spune Wang Minggao, functionar al Organizatiei Centrale. “Ministerele isi pun firme pe cladire pentru ca trebuie sa comunice cu publicul. Noi suntem aici doar pentru a servi cadrele de partid. Si toate cadrele stiu unde suntem. E ca si cum nu ai sti unde iti locuiesc parintii.”

Mao

Printre cei care au condus Organizatia Centrala s-a numarat si fostul presedinte Deng Xiaoping. In numeroase cazuri, numirile in posturi oficiale facute de Organizatia Centrala costa: un post la centru ajunge si la 63.000 USD. Salariile oficiale ale functionarilor de stat sunt foarte mici: Xu Guanhua, ministrul Stiintei si Tehnologiei in 2007, a afirmat public ca primeste un salariu de 1350 dolari pe luna. Banii folositi pentru cumpararea postului public sunt insa o investitie buna. Dar nu datorita salariului.

CORUPTIA – UN ALT MIJLOC DE CONTROL

Daca Organizatia Centrala este cel mai important departament al Partidului, cel mai temut este Comisia Centrala pentru Inspectia Disciplinei. Aceasta are in biroul central din Beijing 800 angajati full-time si o reprezentanta la nivel local in fiecare orasel. In cadrul unei proceduri numite “shuanggui”, Comisia poate ridica oficialii acuzati de coruptie si ii poate retine pana ce Partidul decide daca sa se continue cu urmarirea lor in tribunal sau nu. Pentru orice oficial trimis in ancheta, Comisia are nevoie de aprobare de la un nivel ierarhic imediat superior. Cu cat oficialul este intr-o pozitie mai inalta, cu atat e mai dificil ca sa se primeasca aprobarea pentru ancheta.

Oficialii retinuti nu au dreptul sa-si sune familia si nici sa aiba un avocat. Ei pot fi retinuti pana la sase luni, fara sa vada vreodata la fata un judecator. Deciziile Comisiei devin publice prin anuntarea excluderii din Partid a suspectului. Abia atunci cazul este preluat de procurori, dar in acel moment soarta oficialului a fost deja decisa.

Comisia lucreaza in secret si se bazeaza pe scrisorile anonime si petitiile pe care le primeste zilnic. Nu exista niciun mecanism prin care Comisia Centrala pentru Inspectia Disciplinei poate ajunge sa-i investigheze pe unul dintre cei 9 membri ai Comitetului Executiv din Biroul Politic pentru ca acestia ar trebui sa-si aprobe propria arestare. Atat ei cat si familiile lor sunt deasupra legii si orice discutie publica despre viata lor privata sau afacerile lor este strict interzisa. Ultima discutie de acest fel a avut in centru averea uriasa a familiei premierului Chinei, Wen Jiabao, si a fost publicata cu cateva zile in urma in New York Times. Site-ul cotidianului american a fost imediat interzis in China.

Totusi, impresia publica este ca Partidul lupta impotriva coruptiei. Dar cand, in 2008, vice-primarul Beijing-ului a fost condamnat pentru o mita de un milion de dolari, blogerii chinezi au scris ca acesta este de fapt un oficial curat, o mita de un milion de dolari nefiind deloc mare. Estimarile blogerilor chinezi sunt corecte daca ne uitam la cateva cazuri de coruptie: in 2009, un sef de cai ferate din Urumqi a fost condamnat pentru o mita de 3.6 milioane de dolari. Intr-un oras mic din Sichuan un secretar de partid a fost condamnat si executat in 2010 pentru o mita de 2.5 milioane de dolari. In cel mai sarac oras din Guangdong, seful politiei locale a primit mita in valoare de 4.4 milioane dolari cash.

Aceasta grila de preturi este valabila pentru oficialii de partid de rangul doi. Pozitiile cele mai profitabile sunt cea de secretar de partid si cea de director al Organizatiei Centrale, cea care imparte functiile. Convingerea ca nu poti avea succes in China fara sa fii corupt este atat de obisnuita incat a fost chiar tema unui roman de succes in 2007, numit “Directorul Biroului Reprezentativ din Beijing.”

Partidul foloseste aceasta situatie care favorizeaza coruptia oficialilor ca un mecanism de epurare, rezultatul final al unei lupte pentru putere in interiorul Partidului. Cel mai inalt oficial acuzat de coruptie si complicitate la crima este Bo Xilai (scandalul a izbucnit in 2012), unul dintre cei 25 de membri ai Biroului Politic. Se pare ca el a fost o victima a luptelor pentru putere premergatoare Congresului din noiembrie 2012 care a stabilit cine sunt zeii-politici care vor conduce China in urmatorul deceniu.

90 de ani de Partid Comunist

Conducerea Chinei se schimba la fiecare zece ani prin intermediul unui mecanism intern de Partid, total opac pentru poporul chinez. Cele mai importante functii in China sunt cea de secretar al Partidului Comunist Chinez, de presedinte al statului si de presedinte a Comisiei Militare Centrale. De obicei, primul ierarhic dintre cei 9 membri ai Comitetului Executiv al Biroului Politic detine functia de secretar de partid si presedinte al statului.

Xi Jinping –  actualul sef, fostul numar 6 in ierarhia fostului Comitet este mai putin cunoscut in China decat sotia lui, Peng Liyuan, o cantareata faimoasa cu un grad inalt in Armata Eliberarii Poporului. Fiica celor doi lor studiaza la Harvard. Este unul dintre mostenitorii Chinei, fiul unui fost lider comunist de varf. Este considerat un conservator, in special prin legaturile sale apropiate de armata si prin sprijinul acordat fabricilor de stat.

Are 59 de ani si si-a prezentat intr-un cerc restrans principiul de viata: “Tine-ti in frau sotia, copii, rudele, prieteni si subalternii si promite sa nu folosesti puterea pentru castiguri personale.”

A locuit pentru putin timp in tinerete in Iowa si de atunci ii plac filmele americane de razboi.

Li Keqiang – prim-ministrul Chinei incepand cu 2012. Este baiatul unui oficial local si a fost unul dintre apropiatii lui Hu Jintao. Prima sa aparitie internationala publica a fost in 2010 la Forumul Economic de la Davos. Considera ca urbanizarea este cruciala pentru viitorul Chinei si o schimbare in structura economiei trebuie sa aiba loc pentru ca sa continue cresterea economica. Stilul sau este mult mai precaut decat cel al lui Xi Jinping. O telegrama Wikileaks il descrie ca fiind “bine informat” si considerand, intr-un dialog cu ambasadorul american in 2007, ca cea mai importanta cauza a resentimentelor poporului chinez fata de conducatorii sai este coruptia oficialilor. In mai 2012 a avut intalniri la nivel inalt in Europa si a comentat intr-un editorial Financial Times despre evolutia legaturilor dintre China si Europa.

Li Yuanchao – seful Departamentului Organizatiei Centrale care imparte posturile oficiale cadrelor de partid (pozitia anterior detinuta si de Mao sau Deng Xiaoping). Este unul dintre mostenitorii Chinei, tatal sau fiind primarul Shanghai-ului si este un protejat a lui Hu Jintao. A urmat cursuri de leadership la Kennedy School of Government la Harvard. In provincia pe care o conducea, un lac care era sursa de apa pentru milioane de oameni a fost contaminat puternic in 2007. Li nu a platit in niciun fel pentru dezastrul produs, responsabilitatea fiind pusa in seama unor oficiali de rangul doi, desi din declaratiile sale anterioare lui 2007 Li era constient de riscul poluarii.

Zhang Dejiang – va fi vicepremier si a fost ales in aprilie sa-l inlocuiasca pe Bo Xilai, dupa caderea acestuia. Este un expert in relatiile cu Coreea de Nord, unde a si studiat doi ani. Este unul dintre mostenitorii Chinei, fiul unui general influent al Armatei pentru Eliberarea Poporului. Este controversat datorita atitudinii sale dure fata de protestatari si jurnalisti. Se opune intrarii oamenilor de afaceri in Partid.

Liu Yunshan – seful Propagandei, are 55 de ani si a lucrat in Mongolia interioara vreme de 30 de ani. A fost reporter la agentia de stiri Xinhua. Este si el considerat un apropiat al lui Hu. Fiul sau este un important investitor privat. Si-a exprimat ingrijorarea in privinta numarului mare de chinezi care folosesc forumurile online pentru a critica guvernul: “cred ca utilizatorii de internet ar trebui sa schimbe informatia liber, dar totusi folosind anumite reguli.

CUM FUNCTIONEAZA CAPITALISMUL IN CHINA COMUNISTILOR?

“Secretul succesului in China este sa-ti demonstrezi dibacia manageriala, fara sa faci probleme Partidului”, spunea Erica Downs de la Brookings Institution. Companiile detinute de catre stat sunt favorizate fata de cele integral private, dar daca managementul lor nu depinde de Partid, conducerea lor da. Numirile executivilor sunt facute de Organizatia Centrala a Partidului dupa niste reguli necunoscute. In 2004 de exemplu, Organizatia Centrala a anuntat rocada intre cei 3 CEO ai celor mai mari companii de telefonie aflate in proprietatea statului: China Mobile, China Unicom, China Telecom. De atunci, au mai aparut astfel de rocade: in 2009, intre directorii celor mai importante trei companii aeriene de stat.

ofiter China

In unele cazuri, Partidul nu detine direct actiuni intr-o companie, dar isi mentine dreptul de a angaja si concedia executivii care o conduc. “In legea corporatiilor, board-urile companiilor de stat pot alege sa nu respecte sfatul Partidului. Dar in realitate, bineinteles ca nu pot”, afirma un avocat din Beijing.

Richard McGregor citeaza in lucrarea sa un oficial bancar proeminent din China: “Ideea ca board-ul conduce cu adevarat compania de stat este la fel de credibila precum garantarea constitutionala a libertatii religioase si libertatii cuvantului in China. In realitate nu se intampla asa. La toate companiile de stat importante, intalnirile de partid se desfasoara intotdeauna inaintea sedintelor de board.”

Companiile straine active in China angajeaza aproximativ 10% din forta de munca (28 milioane de chinezi), dintre care peste 73% sunt membri in sindicatele unionale controlate indeaproape de Partid. Aceste sindicate sunt ochii si urechile Partidului in companiile cu capital strain, active in China. In 2008, primul Wal-Mart (din nord-estul Chinei) a infiintat un comitet al Partidului Comunist. In joint-venture-ul dintre Nissan si fabrica de masini chineza Dongfeng, aflata in proprietatea statului, chinezii au obtinut ca seful Comitetului de Partid a Dongfeng sa primeasca un post de senior manager.

De altfel, cei mai multi antreprenori privati din China nu iti vor spune ca afacerea lor este una privata (siying), ci ca este una minying, condusa de popor.

In ciuda controlului sever al Partidului si a tuturor restrictiilor, cum a reusit economia Chinei sa creasca cu aproape 10% pe an in ultimii 30 de ani? Raspunsul il da Steven Cheung, un economist care a lucrat mult timp in China: competitia extrem de dura intre orase pentru a atrage investitii. “Economia chineza nu e un vapor urias si puternic, ci mai degraba o armata numeroasa formata din vase comerciale mici si abile, dispuse sa inainteze cu orice pret, indiferent de ce se intampla cu intreaga flota”, spune Cheung.

Una dintre cele mai limpezi descrieri ale prezentului Chinei se gaseste in cartea lui Richard McGregor: “In ultimii ani, un nou consens a aparut la varful Partidului Comunist Chinez: oamenii de afaceri, daca sunt atent supravegheati si dependenti de stat, sunt departe de a dauna socialismului, fiind de fapt cheia salvarii sale. Liderii comunisti chinezi, spre deosebire de colegii lor din alte tari, au invatat la timp ca doar o economie privata infloritoare poate mentine comunismul in China.”

Pentru intaia oara, in 2008, 35 de antreprenori privati au fost invitati la Scoala Centrala de Partid din Beijing. Este locul unde invata si sunt instruiti toti viitorii lideri importanti ai Partidului. Relatiile formate aici se pot dovedi nepretuite in viitor, astfel ca unii dintre cei 35 de intreprinzatori au implorat sa participe. Scoala Centrala de Partid echivaleaza cu acceptarea la un MBA la Harvard alaturi de viitoarea generatie de lideri politici ai SUA.

Camerele Scolii Centrale de Partid din Beijing sunt dotate cu plasme mari si au internet wireless. La dispozitia “cursantilor” stau terenuri de tenis, piscine si chiar antrenori personali disponibili. Fiecare participant poarta permanent un ecuson cu functia si provincia de unde vine. Printre cursuri se numara o introducere in “Gandirea lui Mao Zedong”, un curs de “Teoria lui Deng Xiaoping”, cursuri despre conflictele militare regionale si despre alte evenimente globale.

Cei 35 de antreprenori au fost bine tratati, dar dupa un discurs tinut de Xi Jinping, copii ale acestui discurs au fost distribuite doar cadrelor de Partid. Oamenilor de afaceri nu li s-a permis nici macar sa ia notite. Secretul Partidului era sfant. Pentru ca in China, Dumnezeu este Partidul.

NOTA: Informatiile si citatele din acest articol provin din:

  • “Lumea secreta a conducatorilor comunisti ai Chinei” de Richard McGregor, 2010.
  • “Despre China” de Henry Kissinger, 2012.
  • “Congresul Chinei: favoritii”, BBC News, 2012.
  • Articole publicate pe www.project-syndicate.org si semnate de Minxin Pei, Yu Yongding.

Fotografiile de mai sus au fost facute in 2011 la a 90-a aniversare a Partidului Comunist Chinez si publicate pe www.theatlantic.com.

Conferinta de presa a lui Xi Jinping imediat dupa inscaunarea sa anul trecut in fruntea Chinei Comuniste:

14 thoughts on “Cum functioneaza capitalismul in China comunistilor”

  1. Interesant articol, cred intentionat lansat in contextul vizitei PM chinez si a Forumului de la Bucuresti, cu elemente intr-adevar relevante. Cred insa ca limitarea surselor de informare exclusiv la publicatii/materiale anglo-americane ridica indoieli privind obiectivitatea si onestitatea continutului, avand in vedere atitudinea de fond constant si intens critica a establishmentului occidental (i.e.anglo-american) la adresa Chinei comuniste. Insasi tratarea realitatii politice chineze prin grila de valori democratice a vestului este inconsistenta, daca se elimina factorii cultural si mentalitar, complet diferiti in cele doua zone. De altfel, in contextual conflictului ideologic, vestul asteapta de vreo 20 de ani ca “miracolul chinezesc” sa implodeze si, periodic, prognozeaza prabusiri in urmatorii 2-3 ani. Dar chinezii, tenaci si cu un model propriu economico-politic sui-generis, nu se conformeaza. Sigur, performantele lor economice se vor plafona la un moment dat (+4-5%/an), dar acest moment va veni dupa niste ani buni de crestere cu 7-10%.

  2. Daca ati remarcat multe dintre citatele date sunt ale unor chinezi, iar unele articole citate sunt scrise tot de chinezi. Din pacate nu cunosc mandarina ca sa fi putut avea acces direct la sursele lor. Pe de alta parte am citit si ascultat mai multe discursuri ale liderilor chinezi (traduse desigur) si urmaresc agentiile lor. Si nu mi-au schimbat cu nimic perceptia. Din pacate…

  3. HBO a difuzat un documentar despre comunitatea chineza din Bucuresti. Filmul pare neterminat, ii lipseste ceva si asta numai din cauza faptului ca toti chinezii sunt veniti cu voie de la partid si le e frica sa vorbeasca fiind strict supravegheati de ambasada. Asa ca s-a reusit doar un dialog de suprafata din cauza acestei frici de “partidul Dumnezeu”.

  4. Of all the criminal cases in China, those involving corrupt officials sentenced to death arouse the greatest interest. The morbid examples abound: from the public cheering for the recent death sentences for the two deputy mayors of Suzhou and Hangzhou to the executions of the head of the State Food and Drug Administration, of the Secretary of Justice of Chongqing City, and of the vice chairman of the Standing Committee of the National People’s Congress.

    China is the global leader for the number of corrupt officials who are sentenced to death, and actually executed each year. But, judging by the seemingly endless “public demand” for this kind of punishment and the surging popular anger, it would seem that there is actually not enough of it. While so many people are “beheaded,” executives at all levels are still determined to brave death by trying to make the most of corruption.

    So one cannot help but wonder, are there too many or too few executions in China? What else should be taken into account when considering the fate of corrupt officials – apart from the law, international human rights standards, and the public opinion? (See the bright side of the death sentence in China.)

    Strictly speaking, China has no “justice,” relying only on “political law” when it comes down to dealing with corrupt officials. The so-called “double regulation” (the Communist Party’s special investigative procedure in which officials are asked to respond to allegations of corruption or other violations) means that sentences are delivered under the guidance of the Chinese Communist Party’s discipline inspection departments, and that the code of criminal procedure is only a reference, just as the prosecution and the trial are just a semblance of justice.

    It is almost unheard of for Chinese judges dealing with corruption cases to make independent judgments by relying solely on the judicial procedure, evidence submitted, and the law. Deciding whether to indict a corrupt official, and how to deal with him, is to a great extent not the result of an enactment of the law, but rather the outcome of a political power struggle.

    When corrupt officials confess their crimes in court, they most often say that they had lowered their personal standards, and strayed away from their thinking and principles learned during their education. Sometimes they may add that they had a poor understanding of the law. A country that regards materialism as a model is in fact floating on idealism. The most important factors lying at the root of corruption have never actually been discussed, neither in the media, nor elsewhere. (See if China will ease up on executions.)

    If political education is the answer to rampant corruption, then all the propaganda courses we are constantly exposed to would have solved the problem by now. It is thus obvious that the reason for corruption lies elsewhere, in the fact that there isn’t enough control and supervision over public power, and in the lack of democratic elections and freedom of the press.

    The current level of corruption in China is systematic and widespread. It is so entrenched that honest officials are now part of a minority that risks being left behind. It is a system where corruption is the rule rather than the exception, and it is thus not an exaggeration to say that transparent officials are victims in a country that lacks democracy, supervision, and has a weak judicial system. This means that, no matter how great the anger of the public, it will not be sufficient to put a stop to corruption.

    If the anger of the public is understandable, it doesn’t mean that the death penalty is the right remedy for the problem. On the contrary, the reasons for abolishing the death penalty are numerous. One of them would be that, like most crimes, corruption has a strong social dimension. Criminals are never born evil, and, in the case of corruption, it is quite clear that social factors play an important role. Corrupt people are of course despicable, but society has to accept a certain amount of responsibility too.

    It is also clear that corruption brings huge benefits to many government officials, which makes them the loyal guardians of this highly flawed system. They know that only by defending such practices can they bring wealth to their families and offspring. The appeal of the public service (and its implied advantages) is such that most Chinese university students aspire to become government officials. The mechanism is known as “Stupid taxpayers, money arrives quickly.”

    The death penalty can also be a political tool – people who do not have a protector, or who irritate their superiors, or who get caught on the wrong side, are often chosen as a scapegoat. Everyone can be a victim: once you lose your footing in the political power struggle, the accusations of corruption and decadence are very likely to fall on you.

    According to the Chinese professor Hu Xing Do, 99% of the corrupt officials will never be caught. The few who do get caught are simply considered unlucky, and even if their punishment is typically heavy, the dissuasive effect remains minimal. In addition, the calculation is that even if you are jailed for ten years on corruption charges, the total amount you that have obtained through bribes is largely superior to what you could have honestly earned during the same period. (See “Despite a Controversial Execution, China Curbs Use of the Death Penalty.”)

    Under a healthy system, it would be impossible for so many government officials to get their hands on the astronomical sums of money they have access to today. If every person who tried to have his palm greased was brought to trial, corruption could not have developed to such an extent. If officials knew that bribes as small as 1000 yuans could ruin their career, they would hesitate a lot more before stepping over the line.

    China is the world leader in executions, carrying out 90% of them worldwide. There are 24 types of violent crime in China and 31 non-violent types subject to the death penalty. If most countries have abolished the death penalty, those that still use it generally only apply to violent criminals such as murderers. People in China viscerally hate corruption and are reluctant to see the death penalty dropped. They do not see why corrupt officials should benefit from foreign standards on human rights. But the truth is that those who would benefit most from the abolition of the death penalty would not be corrupt officials nor gangsters, but the weak and the poor. It is they who suffer disproportionately from corruption and crime.

    Taking into account Chinese customs and public opinion, it would obviously not be a wise decision to raise the idea of the abolition of the death penalty for corrupt officials. Those who want to see the death penalty abolished should look to various non-violent cases that have aroused huge public sympathy. The Internet, for example, has played a huge role in mobilizing the public opinion. It is becoming increasingly difficult for the government to ignore the weight of public opinion expressed online.

    Progressively this phenomenon will change China. But for the time being, my humble opinion is that the Chinese people are too bloodthirsty to give up the death penalty as the state’s favorite method for sweet revenge.

    By Teng Biao Worldcrunch June 2011

  5. In sfarsit un articol care combate trimfalismul vizitei premierului chinez.

    Un triumfalism foarte interesat in randurile gastii Ponta et Co.

    Bani de investitii sunt si in vest cu gramada. Dobanzile sunt la minime istorice, ceea ce arata ca sunt foarte multi bani disponibili. Problema pentru Ponta e ca banii din vest vin cu conditia sa ai o piata functionala, cat mai putina coruptie, justitie corecta si altele din domeniul acesta. Adica un atac la ceea ce sta la baza puterii lui Ponta et Co.
    Chinezul in schimb se pliază pe asteptarile guvernantilor actuali. Nu vrea justitie corecta sau mai putina coruptie. El vrea acorduri speciale, la nivel de stat, gestionate si controlate de guvern.
    Ieri 25 noiembrie am auzit un intamplator un interviu al lui Ponta la Radio Romania Actualitati. Au fost niste declaratii absolut inadmisibile pentru conducatorul unui guvern care pretinde ca ar reprezenta democratia. Sigur, trebuie, din considerente pragmatice, sa avem relatii bune cu China, dar te crucesti de entuziasmul lui Ponta pentru China exprimat in interviu.

  6. Se mananca de vii intre ei. Pentru succesul socialismul. Partea cea mai rea este ca se pare ca functioneaza, cel putin pentru moment. Sunt curios in ce conditii se va eroda, dinspre interior, toate ramurile, din cauza armatei, greve, revolte populare? Si mai interesant va fi de urmarit este cum vor incerca sa redreseze acest sistem.

    Oricum, la fel ca tarile vestice, ai un sistem in care “mai multe nave care trag sa fie cat mai in fata fara sa tina cont de starea generala a flotilei”. In vest a evoluat natural, in China a evoluat relativ controlat si intentionat. Este o paradigma care functioneaza: nu incerci sa controlezi piesele, le pui sa concureze intre ele. Diferenta ar fi ca pana acum, ai fi zis ca numai intr-o piata cu adevarat libera, poate functiona concurenta. Mi se pare ca in China este infirmata aceasta ipoteza subreda, m-a intrigat rotirea directorilor de intreprinderi, a functiilor in stat si a birourilor de partid. Nu lasa pe nimeni prea mult intr-o functie sa nu i se suie la cap (?), dar li se da suficiente putere cat sa faca ce si-au propus. Tot sistemul la chinezi se bazeaza pe lupta de putere, trebuie sa te porti de asa natura sa nu le dai altora munitie sa te distruga. Nu trebuie decat sa-ti vanzi sufletul.

  7. Daca cineva doreste surse care nu sunt americane/occidentale, cautati dupa Cele Noua Comentarii despre Partidul Comunist. Sunt scrise de chinezi, in chineza, si pentru chinezi.

    Si au dat gaura in Partid.

  8. Medicii din China obisnuiesc deja de prea multi ani sa practice recoltarea fortata de organe de la prizonierii politici si prizonierii de constiinta. Nicaieri in lume nu s-a pomenit ca un organ sa fie disponibil intr-un interval de timp atat de scurt ca in China. Daca ai bani, ei testeaza detinuti si omoara pe cel potivit si ii iau organele. Mai mult de atat, pentru ca sunt detinuti si “trebuie pedepsiti”, Partidul Comunist Chinez a ordonat ca organele sa fie extrase pe viu. Acest lucru se intampla chiar si acum in 2014. Suna incredibil? Au fost scoase carti si sunt foarte multe dovezi:

    http://www.dafoh.org/petitie-catre-inaltul-comisar-al-natiunilor-unite-pentru-drepturile-omului/

    Prof. dr. Vasile Astărăstoae a parcurs cartea tradusa in limba romana si a fost atat de impresionat incat a scris prefata acesteia: http://www.adenium.ro/ro/74-matas-torsten-organele-statului-abuzul-transplanturilor.html

    Deja s-au sesizat Natiunile Unite. Insa modul in care Partidul Comunist Chinez a ajuns sa-si tortureze propriul popor si sa faca o afacere din vanzarea de organe, este deja prea de tot!!!

    Semneaza petitia si ajuta ca aceste atrocitati sa NU mai aiba loc:
    http://www.dafoh.org/petitie-catre-inaltul-comisar-al-natiunilor-unite-pentru-drepturile-omului/

Leave a Reply

Your email address will not be published.