Zilele presedintelui Ucrainei si ale taberei sale sunt numarate daca dorintele concrete ale poporului si ale oligarhilor se vor intalni. Deocamdata ele par a converge in aceeasi directie. Imaginea tinerei protestatare ucrainence pe care am fotografiat-o la Vilnius pare a fi icoana unei societati idealiste, insetate de valorile europene. E insa doar o imagine. Una in care vest-europenii isi doresc mult sa creada.

• Puteti citi alte doua reportaje scrise in 2013 de la Kiev aici – Cum am aflat cat de norocoasa e Romania – si aici – Europa si Rusia incurcate intr-o dilema blonda.

Cu Tetiana am stat de vorba doar cateva minute. Inghetasem in timp ce asteptam, in fata Palatului Ducilor din Vilnius, sosirea sefilor marilor triburi europene. Masinile lor oficiale, lucioase ca niste sicrie de lux, treceau prin mijlocul unui culoar format intr-o parte din camerele silentioase ale jurnalistilor, si de cealalta parte din strigatele a o suta de ucraineni tineri.

„Yanukovitch, semneaza!”, striga si Tetiana de trei ore intr-un frig nordic in care eu nu am rezistat mai mult de jumatate de ora. Doua zile mai tarziu, deasupra Kiev-ului se ridica aburul a peste o suta de mii de strigate similare. Presa occidentala a inceput sa scrie despre dorinta de democratie a poporului ucrainean. Presa moscovita despre serviciile si provocatorii care incearca sa dea o lovitura de stat la Kiev.

Tetiana mi-a spus un singur lucru: „vreau sa calatoresc libera”.

Puterea unei dorinte a determinat-o pe studenta ucraineana sa reziste la zero grade in fata palatului din Vilnius, acolo unde liderii europeni se intalneau cu cei din estul non-UE. In acelasi timp, puterea unui morman de bani l-a facut pe presedintele ucrainean Viktor Ianukovitch sa reziste inauntrul aceluiasi palat propunerilor de a-si apropia tara de Uniunea Europeana. Paradoxal, cele doua motivatii sunt mai asemanatoare decat par.

Caci putini sunt cei care vorbesc la Kiev despre democratie sau identitate europeana. De fapt, multi nici nu cred ca Ucraina ar putea deveni vreodata membru UE. Un diplomat, cu care am pranzit la Kiev acum o luna, mi-a spus ca el nu vrea sa primeasca ordine nici de la Moscova, dar nici de la Bruxelles. Acest tip de gandire e frecvent intalnit intr-o tara mare, cu o cultura puternica, dar careia istoria nu i-a dat deocamdata prea mult timp sa-si construiasca o identitate nationala.

Ucrainenii doresc sa-si afirme individualitatea, care este un melanj special: nici prea rusi, nici foarte balcanici, nici chiar europeni. Scriitoarea Oksana Zabuzhko mi-a explicat ca primirea Ucrainei in Uniunea Europeana „ar schimba intregul concept despre ce inseamna sa fii european”.

In plus, spun personajele cele mai pragmatice cu care am avut ocazia sa discut in capitala Ucrainei, rusii nu-i vor ierta niciodata daca ar intra in UE. „Ar fi teribil”, cu atat mai mult cu cat toata lumea la Kiev se teme de actualii conducatori ai Rusiei.

Oamenii vorbesc deschis despre posibila repetare in Crimeea a scenariului din Georgia. „Nici in 2008 nimeni nu ar fi crezut ca Putin va indrazni sa intre in Georgia, dar uite ca a facut-o”, mi-a spus un student originar din regiunea estica Donetsk. „In Crimeea locuiesc multi care au dubla cetatenie si Rusia poate gasi numeroase scuze sa invadeze Crimeea”, mi-a explicat o jurnalista din Kiev care sustine ca acest scenariu este luat serios in considerare si de oficiali ucraineni.

Ce vor atunci sutele de mii de oameni aflati in strada la Kiev? „Pentru cei mai multi dintre noi liberalizarea vizelor este mai importanta decat orice altceva”, mi-a explicat acum o luna un tanar profesor care participa astazi la proteste. Procedura de obtinere a unei vize pentru a calatori in tarile UE este laborioasa, uneori corupta, si mai si costa 30 de Euro.

Dar cea mai dureroasa este umilinta: umilinta din consulate, umilinta din vami, toate acele umilinte de care noi, romanii, am scapat in urma cu un deceniu si al caror gust am inceput sa-l uitam. Tot despre aceasta umilinta mi-a povestit si o ucraineanca din Lvov, casatorita la Viena. „Vreau sa calatoresc libera”, mi-a spus si Tetiana la Vilnius.

Dar in piata din centrul Kiev-ului sunt astazi si multe interese politice: nationalistii partidului Svoboda (popular printre tineri) care au ocupat cladirea primariei, liderii partidului Iuliei Timoshenko (despre care se spune ca este ea insasi finantata de oligarhi), carismaticul boxer Vitali Klitschko (transformat in lider de partid). Toti acestia incearca sa calareasca valul protestelor pentru a insfaca sceptrul.

„Tipii astia joaca fiecare pentru el si nu le pasa decat de ei”, mi-a explicat un bine informat personaj din Kiev. „Oligarhii isi pun banii pe mai multi politicieni in acelasi timp si asteapta sa vada ce iese. Ce-i intereseaza acum cel mai mult pe oligarhi e sa se legitimeze prin UE. Vor sa aiba acces la piata UE, sa calatoreasca cum vor, sa cumpere orice, sa fie legitimi. Acum nu sunt priviti ca fiind legitimi”.

Zilele lui Yanukovitch sunt numarate daca dorintele concrete ale poporului si ale oligarhilor se vor intalni. Deocamdata ele converg in aceeasi directie. Imaginea tinerei protestatare ucrainence pe care am fotografiat-o la Vilnius pare a fi icoana unei societati idealiste, insetate de valorile europene. E insa doar o imagine. Una in care vest-europenii isi doresc mult sa creada.

„Ne asteptam la mai mult”, i-a spus Angela Merkel lui Viktor Yanukovitch in palatul din Vilnius, in timp ce Tetiana protesta afara. Dar o astfel de asteptare e nerealista. Experienta interactiunii cu Estul, cu fostele tari comuniste, ar fi trebuit sa le arate deja europenilor ca libertatea, democratia, nu sunt aspiratii innascute. Ele se invata, in timp, printr-un efort dureros si oferind recompense.

La doua decenii de la disparitia URSS si aflate in plina epoca a oligarhilor, popoarele din fostul spatiul sovietic si-au pierdut idealismul. Caci oamenii cu burta goala viseaza intotdeauna mancare. Iar asta nu e nici urat, nici de dispretuit. Este. Pur si simplu.

Discutia dintre Angela Merkel si Viktor Yanukovitch la dineul summit-ului de la Vilnius.