Ieri, că de ce îl apăr pe Iohannis? Azi, că de ce îl critic?
Ieri, că de ce sunt contra excesului de cezariene? Azi, că de ce sunt contra excesului de antibiotice?
Ieri, că de ce-i apăr pe medici? Azi, că de ce îi acuz?
Da, realitatea are multe nuanţe: ce ieri era palid, azi poate să fie îmbujorat. Depinde cum îi luminează soarele faţa, depinde de context. Dar extremele de orice fel sunt întotdeauna suspecte. Continue reading Cea mai frumoasa meserie din lume
După zeci de milioane de Euro vărsate de Guvern în programe urieşeşti de monitorizare a sănătăţii populaţiei, Comisia Europeană dă verdictul sec: România are cea mai proastă monitorizare a sănătăţii populaţiei din UE pe trei boli foarte importante.
Identificarea în stadii timpurii a cancerului cervical, a cancerului de sân şi a cancerului colorectal poate echivala cu vindecarea.
A fi ineficient în acest caz, deşi tu ca Guvern ai vărsat o grămadă de bani în astfel de activităţi, e o politică vecină cu crima din neglijenţă.
Detalii aici http://bit.ly/1vqhx5u
*In grafic vedeţi mortalitatea cancerului cervical în România in comparatie cu restul UE)
Port papion o singură seară pe an. În seara Premiilor Superscrieri. Au început acum 4 ani, într-o zi în care câţiva oameni şi-au dat seama că în România nu mai exista nicio recompensă publică, nici un “mulţumesc” pentru jurnaliştii corecţi, muncitori şi talentaţi. Continue reading Singura seara din an cand port papion
Iar începe CriticAtac-ul să manipuleze (ca să nu spun mintă, că-s băiet politicos) pe tema Ucraina.
Au lansat o carte în a cărei introducere zice aşa: “Cum să fie informată populaţia unei ţări [România] despre ce se întâmpla în Est, când dispune de o mass‑media într‑o stare de profundă descompunere, care nu lucrează cu ziarişti de teren, ci informează/ traduce doar din presa mainstream occidentală de o anumită culoare, preponderent de limbă engleză?”
Păi Vasile Ernu şi Florin Poenaru (cei doi semnează introducerea), vă enumăr aici câţiva ziarişti români “în stare de profundă descompunere” care au fost (unii de mai multe ori) în ultimul an în Ucraina în zonele încinse: Continue reading Manipularile CriticAtac despre Ucraina continua
A trebuit sa plecati din Romania. A trebuit sa plecati de acasa, sa va vedeti copiii doar pe skype, sa va sarutati iubitele doar in week-end si sa va ingropati parintii intre doua avioane. A trebuit sa va fie dor, sa va fie ciuda, a trebuit sa va fie greu cum oricui plecat printre straini ii este. Continue reading Nu Iohannis a castigat alegerile. Ei au castigat
“Și cum mai e în România?”, m-a întrebat Michael Parks, una dintre legendele jurnalismului american. “Tot așa? Tot nebunie?”
Parks a câștigat un Pulitzer pentru articolele lui despre politică internațională și a fost directorul Los Angeles Times.
A fost în România cu doar un an înainte de revoluția din ’89. Pe atunci era corespondent la Moscova și a observat că unul dintre rușii pe care îi bănuia ca fiind din KGB brusc începuse să călătorească la București. Semn că ceva se întâmpla sau urma să se întâmple acolo.
După ce i-am povestit despre campania noastră electorală din 2014 plină de ofițeri acoperiți și catindați descoperiți, Parks a început să-și râdă în barbă: “Deci unele lucruri nu se schimbă niciodată”.
* Călătoresc în Statele Unite ca bursier al Fundației Eisenhower, alături de alți 20 de oameni extraordinari despre care puteți afla mai multe aici.
Primul lucru pe care mi l-a spus Richard Kipling, directorul “Center for Health Reporting” din California (foto), a fost: “Ce mai face Hagi?”
Richard a fost pe stadion când România a bătut Argentina la Mondialul din ’94. “La începutul meciului toată lumea ținea cu argentinienii. La sfârșit, tot stadionul era în picioare aplaudându-l pe Hagi”.
Contează mai puțin câte finale pierde sau câștigă un bun sportiv. Ce e cu adevărat important, de la un anumit nivel încolo, e capacitatea fiecăruia de a produce admirație.
Nadia și Hagi au avut-o. Dacă și Simona Halep o are, atunci va deveni memorabilă indiferent câte finale va pierde sau va câștiga.
* Călătoresc în Statele Unite ca bursier al Fundației Eisenhower, alături de alți 20 de oameni extraordinari despre care puteți afla mai multe aici.
După ce i-am povestit ce se întâmplă prin România, un american din Silicon Valley, care la 30 de ani a făcut bani cu puterea creierului, a pus următorul diagnostic:
“Aţi intrat deja în UE? Foarte tare. Aţi băgat la puşcărie un prim-ministru şi o mulţime de miniştri pentru corupţie? Foarte tare. Aveţi cel mai rapid Internet din Europa? Foarte tare. Păi aţi avut noroc: în doar 20 de ani aţi crescut binişor. Nouă ne-a luat mult mai mult. Ştii ce vă lipseşte acum? Să nu-i mai lăsaţi pe politicieni să vă conducă”.
Unul din patru americani face voluntariat, donează constant organizaţiilor pe care le apreciază sau este implicat într-o formă de activism.
* Călătoresc în Statele Unite ca bursier al Fundației Eisenhower, alături de alți 20 de oameni extraordinari despre care puteți afla mai multe aici.
Jamie e un pălărier simpatic din Philadelphia, născut într-o familie de sirieni ortodocşi. Când a auzit de unde vin mi-a spus imediat, pronunţând corect, următoarele cuvinte: “La Mulţi Ani”, “Mămăligă”, “Sărutmâna”.
Pălărierul sirian din Philadelphia nu a vizitat niciodată România, dar a crescut într-un orăşel american a cărui unică biserică ortodoxă era construită de o comunitate consistentă de români. De fiecare Paşte, copilul sirian Jamie, imigrant de primă generaţie, era chemat de români la casele lor, hrănit din plin, alintat, respectat. Astăzi românii sunt pentru el, mi-a spus-o pe româneşte şi engleză, “very… de treaba… guys”.
Din programul electoral al unui candidat important la prezidenţiale: “Construind o Românie Puternică, îi vom face şi pe români să fie mândri de ţara lor”.
Băi candidatule, noi suntem deja mândri de ţara noastră. Problema e că lepre lipsite de scrupule ca voi sunt cei care o conduc.
* Călătoresc în Statele Unite ca bursier al Fundației Eisenhower, alături de alți 20 de oameni extraordinari despre care puteți afla mai multe aici.
Să vă spun un secret despre acei jurnalişti care nu sunt plătiţi cu 4000, 7000 sau mai multe mii de Euro/lună ca să înjure toată ziua un partid sau altul.
Despre acei jurnalişti care sunt ameninţaţi telefonic sau direct de puternicii zilei doar pentru că şi-au făcut meseria.
Despre acei jurnalişti care mai cred că Bob Woodward e un model replicabil şi care preferă să spună adevăruri incomode chiar dacă ele nu confirmă părerile majorităţii.
Despre acei jurnalişti care fac toate astea fără să urmărească celebritatea. Doar din pasiune şi pentru că au fost învăţati de mici că “Să nu furi” şi “Să nu minţi” nu sunt opţionale. Sunt legi vechi şi sfinte.
