Tag Archives: alegeri 2014

Nu Iohannis a castigat alegerile. Ei au castigat

A trebuit sa plecati din Romania. A trebuit sa plecati de acasa, sa va vedeti copiii doar pe skype, sa va sarutati iubitele doar in week-end si sa va ingropati parintii intre doua avioane. A trebuit sa va fie dor, sa va fie ciuda, a trebuit sa va fie greu cum oricui plecat printre straini ii este. Continue reading Nu Iohannis a castigat alegerile. Ei au castigat

Despre adevarata mandrie de a fi roman

SirianJamie e un pălărier simpatic din Philadelphia, născut într-o familie de sirieni ortodocşi. Când a auzit de unde vin mi-a spus imediat, pronunţând corect, următoarele cuvinte: “La Mulţi Ani”, “Mămăligă”, “Sărutmâna”.

Pălărierul sirian din Philadelphia nu a vizitat niciodată România, dar a crescut într-un orăşel american a cărui unică biserică ortodoxă era construită de o comunitate consistentă de români. De fiecare Paşte, copilul sirian Jamie, imigrant de primă generaţie, era chemat de români la casele lor, hrănit din plin, alintat, respectat. Astăzi românii sunt pentru el, mi-a spus-o pe româneşte şi engleză, “very… de treaba… guys”.

Din programul electoral al unui candidat important la prezidenţiale: “Construind o Românie Puternică, îi vom face şi pe români să fie mândri de ţara lor”.

Băi candidatule, noi suntem deja mândri de ţara noastră. Problema e că lepre lipsite de scrupule ca voi sunt cei care o conduc.

* Călătoresc în Statele Unite ca bursier al Fundației Eisenhower, alături de alți 20 de oameni extraordinari despre care puteți afla mai multe aici.