La intoarcere

Nu am auzit niciodată pe cineva vorbind atât de urât despre țara în care s-a născut ca pe unii (subliniez: doar unii) tocmai sosiți pe aeroportul Otopeni. În general, totul pute. Dacă un nor întunecă temporar cerul e pentru că ‘asta e România’. Dacă se așteaptă 10 minute la security check e pentru că ‘asta e România’. Dacă vântul îi smulge pălăriuța e pentru că ‘asta e România’.

Dacă îi povestești despre Teheran, sau despre Kiev, sau despre Yangon, toate locuri unde traiul e nu doar mai greu, dar și mai complicat decât la noi, zice că ești nebun.

Clar mai sunt o mulțime de îmbunătățit acasă. Doar că suntem prea rar conștienți că am reușit, ca țară, să ne urcăm în vagonul de clasa întâi. E adevărat că suntem în compartimentul de lângă budă, dar trei sferturi din pasagerii trenului călătoresc la clasa a doua, în vagonul de marfă, unii chiar pe acoperiș.

Văicăreala asta continuă nu ne ajută la nimic, mai ales că locul la a întâia nu ne e garantat. Iar pentru naționalismul dacodement pe care unii politicieni români și-l doresc tot mai mult, antidotul e format din mândrie pentru ce facem bine, luciditate pentru unde greșim și perseverență atunci când rezultatele nu vin facil.

2 thoughts on “La intoarcere”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *