Hollywood-ul Uniunii Europene

Deşi povestea grecească nu mai e una doar despre economie şi cifre (cum s-a văzut din rezultatele referendumului), Europa şi analiştii ei continuă să-i dea înainte folosind un limbaj extra-tehnic pentru o situaţie de un extremism emoţional rar. E şi motivul pentru care scrisorica de demisie a lui Varoufakis e trending now pe Facebook: ce face Syriza, şi nu fac europenii, e că folosesc mesaje emoţionale. Iar emoţia va câştiga întotdeauna în faţa raţiunii când vorbim de mase de oameni înfricoşaţi şi obosiţi de criză.

Din păcate, ce am scris săptămâna trecută rămâne valabil http://bit.ly/1NKNRXm
—————————–
Indiferent de deznodământul crizei greceşti, efectul pe termen lung va fi nociv. Duelul dintre cele două mari naraţiuni existente azi în Europa se va intensifica. Radicalii Europei (fie că e dreapta extremă din Franţa, fie stânga extremă din Spania) sunt povestitori mai buni decât birocraţii de la Bruxelles, care nu par să înţeleagă mare lucru din ce se întâmplă. Şi un nou episod acut va veni în perioada în care britanicii vor vota pentru ieşirea sau rămânerea în Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană a avut mare nevoie să se reinventeze nu doar economic, ci şi narativ. Să-şi găsească un sens mai mare decât confortul, comerţul şi libertatea de mişcare. Nu a făcut-o, deşi a avut timpul şi resursele. Şi, din păcate, a venit scadenţa. Ăsta e semnalul de alarmă al referendumului grec de ieri, dincolo de efectele economice pe termen scurt. Mai mult decât de economişti buni, UE are astăzi nevoie de povestitori buni. Dar nimănui, de la Bruxelles-ul la Berlin, nu i-a trecut prin cap că Uniunii Europene i-ar prinde bine să-şi construiască Hollywood-ul ei. Aşa păţeşti când stai prea mult cu capul în registre şi exceluri.

4 thoughts on “Hollywood-ul Uniunii Europene”

  1. Bravo Vlad,
    Ca de obicei, o analiză inteligentă și scurt-cuprinzătoare a situației. Nu știu pe cât ajută atragerea de atenție !! dar nimeni nu poate afirma că nu s-a făcut. Evident mă refer și la articolul de săptămâna trecută. Încă odată BRAVO !!

  2. Oh, Domnule Mixich ! DAR CÎND A FOST ”BOBORUL” ORICĂREI NAȚII NE-EMOȚIONAL ?

    Un mic ”exemplu”.
    „ În 1903 s-a tipărit un roman de aventuri numit The riddle of the sands (Misterul nisipurilor). El povestea despre un perfid plan german de invadare a coastelor Angliei (?!). Conform autorului (englez) povestea avea un scop (!!) şi fusese scrisă dintr-un patriotic şi firesc simţămînt al datoriei. (What the heck spunea Montesquieu ăla ? Tot cetăţeanul e dator să moară pentru patria lui, nimeni nu-i silit să mintă de dragul ei. Ha-ha ! How naive, Sir !) N-a fost singura operă jingo-fantasmagorică pe tema unui război iminent cu Germania, însă am amintit-o deoarece în 1979 (66 de ani !) englezii au găsi de cuviinţă să o transpună într-un film cu Michael York, ce a jucat şi pe ecranele româneşti. În 2003 cartea ocupa poziţia 36 din lista „celor mai mari romane ai ultimilor 300 de ani” publicată de ziarul Observer.
    Frumos îmbătrînesc scornelile ”patriotice” !

    Și încă unul:
    „Thomas Boghardt, Spies of the Kaiser. German covert operations in Great Britan during the First World War Era, Palgrave Macmillan, 2005 (via Historia, Andreea Lupșor)
    …serviciile secrete britanice s-au născut din psihoza antigermană de la începutul secolului XX. Din cauza emergenţei aşa-zisei „literaturi de invazii”, care promova poveşti privind iminenta invazie germană şi activitatea intensă a spionilor germani pe teritoriul Marii Britanii, guvernul englez s-a trezit confruntat cu presiuni foarte mari pentru crearea unui birou de contraspionaj care să răspundă ameninţărilor (reale sau nu) venind dinspre Berlin.

    Ca să vezi !

    De fapt CE se întîmpla în Anglia începutului de secol (XX) ?

    Ei ! O psihoză acolo ! Ce atîta discuție ?

    Dacă punem la socoteală și colosalul masacru ce a urmat, la care psihoza în discuție a contribuit substanțial, nu ne vom mai face nici un fel de iluzii cu privire la maniera de reacție a maselor, indiferent cărei națiuni aparțin.

    Uite, de aia mi se face greață cînd, în nenumărate filme americane (în special SF) se bate multă monedă pe ”pierderea sentimentelor” în societatea robotizată a viitorului.

  3. Vlad: trebuie sa raspundem la intrebarea: ce este Uniunea Europeana? Si vom vedea ca UE nu este altceva decat o cladire cu cateva mii de functionari. Ca BNR-ul: o cladire cu cateva mii de functionari, dar fara mandat politic pentru ca ei sunt functionari si fac exact ce scrie pe fisa postului. Si chiar si asa, facand doar ce scrie la fisa postului isi iau castanet nemeritate de cei care vor sa distruga UE, de ex. Farage sau Le Pen.

    De vina sunt liderii politici ai tarilor mari care nu explica in mod corect ce este de fapt UE si anume vointa politica a 28 de state. Daca ne uitam la Berlusconi sau la Cameron vom vedea o tentdinta de a gasi vinovati in UE…. la fel si Ungaria sau Romania dau vina pe UE…. pentru ca e tot timpul mai simplu sa gasesti vinovati in strainatate iar UE este in strainatate pentru toate cele 28 de state….

    Deci lipsa de leadership este la liderii marilor tari UE, nu la functionarii de la Bruxelles.

Leave a Reply

Your email address will not be published.