Un film periculos: “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”

Cine reuseste sa te tina intr-o sala intunecoasa 3 ore (trei!!!) privind defilari comuniste si discursurile lui Nicolae Ceausescu poate fi numit oricum, numai prost nu. E posibil ca Andrei Ujica, cel care a gandit filmul “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, sa fie elitist sau prea avangardist sau inadecvat pentru publicul romanesc (a fugit din tara acum 30 de ani), dar cu siguranta nu e un regizor prost. Din creierul omului s-a nascut un film demn de categoria “ori…ori”. Ori te omoara, ori te vindeca.

Filmul e ciudat si la prima vedere nu pare altceva decat o succesiune de imagini de arhiva cu Nicolae Ceausescu si nelipsita lui Lenuta, tratata ca un personaj de rangul trei. Privindu-i de peste umar viata ca o vacanta, dictatorul asta bucalat a inceput sa-mi devina simpatic. La inceput, pentru seninatatea cu care a profitat de naivitatea zecilor de mii de aplaudaci care-l iubeau “fierbinte pe tovarasul Presedinte”. Mai catre sfarsit, pentru compasiunea iscata de-un mos slabit si chinuit de sutele de congrese si sedinte la care nu putea sa lipseasca, fiind un profesionist desavarsit in rolul atribuit lui de catre sistem.

De-a lungul celor trei ore nu s-a auzit nicio voce docta care sa-mi explice ca tipul inalt cat turnul Eiffel, care se bate pe umar cu nea Nicu, e generalul de Gaulle si nici cine e tovarasul Parvulescu, nebunul care a avut sange sa-l critice pe Ceausescu la Congresul din 1979. Dar am ramas intepenit in scaun urmarindu-l fascinat pe nea Nicu tinandu-si firea la inmormantarea muma-sii sau biruit fiind de timiditate in fata reginei Marii Britanii.

Fantomele intregului meu neam, deportat de comunisti, au mormait dezaprobator cand, la finalul filmului, aproape ca l-am crezut pe cuvant pe Dictatorul asta infect pe care am fost educat sa-l urasc. Periculos film pentru generatia mea, care facea inca primara in ’89, si cu atat mai periculos pentru cei care faceau in scutece in anul in care mos Nicu a fost impuscat.

Dar pentru trupa nascuta inainte de anii ’80, filmul este si mai periculos. Caci partenerul principal al lui nea Nicu nu e acra Lenuta, ci dulcele popor roman. Poporul ala care il iubeste, il aclama, ii zambeste si mai ales il aplauda. Iar intrebarea pe care Andrei Ujica o pune prin intermediul acestui film va taia scrasnind pe oasele unor amintiri voit uitate: “Cate ore din viata ti-ai petrecut aplaudandu-l pe Ceausescu?”

E-al dracului filmul lui Ujica, e arta din cel mai ciudat soi. Snobii vor gasi in el fel de fel de subiecte bune de discutat, intelectualii se vor extazia in fata noului gen inventat – cinematograful nonfictional-, moralistii il vor acuza de inconstienta sociala iar nostalgicii Epocii aurite pur si simplu il vor iubi. Lui Ujica nici ca-i pasa: “Eu nu sunt diriginte si nici prof’ de istorie ca sa ma gandesc la toti incultii si nostalgicii care vor vedea filmul. Daca as face asta in timp ce lucrez, ar insemna sa ma autocenzurez, adica sa ajung exact in locul in care voia El sa ne aduca”. (Andrei Ujica a raspuns aici cititorilor Hotnews)

Dar fie inculti, nostalgici sau intelectuali, la filmul lui Ujica nu vom face cunostinta nici cu Dictatorul-banc si nici cu Dictatorul-monstru, ci cu nea Nicu, omul caruia i-am permis sa ne fie muma si ciuma vreme de 25 de ani. Si asta, romani fiind, ori ne va omori, ori ne va vindeca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>