Astăzi a murit unul dintre eroii mei: scriitorul şi neurologul Oliver Sacks. I-am scris anul trecut, când eram în State, în speranţa unei întâlniri. Mi-a răspuns, moale şi bun, că e bolnav şi că timpul îi este tare preţios şi că dacă eu (eu Vlad) am să-i transmit ceva care merită un preţ de acest fel atunci mă aşteaptă. I-am mulţumit pentru răspuns şi i-am spus că nu, nu am. Şi nu-mi pare rău.
Sacks a intrat cu bursă la Oxford dar a şi picat de trei ori examenul preliminar de intrare. Sacks a câştigat cel mai prestigios premiu de anatomie pentru studenţii medicinişti de la Oxford, la o zi după ce primise penultima notă din an la examenul de anatomie. Spre deosebire de mulţi alţii, Sacks nu a făcut niciodată paradă de faptul că a fost homosexual şi că, încă din adolescenţă, a suferit din acest motiv în Anglia restrictivă a anilor 50. A scris despre asta abia acum, cu câteva luni înainte de a muri. Sacks a fost campion la haltere în California, motociclist, nu a făcut sex 35 de ani, a luat-o razna cu drogurile în plină epocă hippie şi a reuşit în ultimul moment să-şi revină, a avut prosopagnozie – nu putea recunoaşte feţele, şi un frate foarte bolnav.
A fost prieten deopotrivă cu Robin Williams (actorul) şi a gândit împreună cu Francis Crick (descoperitorul ADN-ului). L-au iubit atât de mult încât au botezat un asteroid cu numele lui.
A tratat şi vorbit cu sute de mii de pacienţi, din toate mediile sociale şi din toate ţările. “Nu am întâlnit vreun pacient de la care să nu am ceva de învăţat, sau care să nu-mi producă o senzaţie nouă sau o nouă linie de gândire. Totul, totul e un fel de aventură pentru care sunt recunoscător”.
Dar cel mai important Oliver Sacks a scris. Milioane de cuvinte: Muzicofilia, Trezirile, Migrena, Unchiul Tungsten,Văzând vocile, Un antropolog pe Marte, Halucinaţii, Omul care şi-a confundat soţia cu o pălărie şi (ultima) autobiografia Pe drum. Minunate toate, scrise pe înţelesul oricui, scrise măiastru, ghiduş, înţelept. Cum a reuşit?
“Sunt un povestitor, la bine şi la rău. Atunci când merge bine, actul de a scrie îmi dă o plăcere şi o bucurie ca nimic altceva”.
Astăzi, povestitorul a devenit poveste.
Când a aflat că moare, Oliver Sacks a scris: “Nu pot spune că nu mi-e frică. Dar sentimentul meu predominant e de recunoştinţă. Am iubit şi am fost iubit; am dat mult şi mult mi s-a dat în schimb; am citit şi am călătorit, am gândit şi am scris. Dar mai mult decât orice, am fost o fiinţă simţitoare, un animal gânditor, pe această frumoasă planetă, şi asta în sine a fost un enorm privilegiu şi o aventură”.
Multumesc pentru acest articol. Cineva trebuia sa-mi povesteasca doliul pentru un necunoscut, si dumneavoastra ati facut-o, simplu si decent, onest, precum i-ar fi placut si lui.
D-le Mixich, sunteti un lord ratacit intr-un azil de nebuni.
Si singurul jurnalist si autor adevarat (in adevaratele sensuri ale acestor titulaturi) de la Hotnews.
Am vrut doar sa va exprim respectul.
(Semnat ??? Un soi de confrate intru studii si gandire. Sau, hai , ba nu, doar intru gandire.)
Stimate domnule doctor Vlad Mixich,
Va urmăresc continuu scrisul,găsesc in textul dumneavoastră curajul de a spune lucrurilor pe nume,capacitatea de a diagnostica in “organismul “societății cauzele ce cu mare probabilitate au determinat boli ale neindreptatirii celor mulți.
Sunteți purtătorul unei rar întâlnite onestități,utilizată ca arma ce vrea sa ajute,sa corecteze, cauzele ce aduc atâta suferința deopotrivă bolnavilor si medicilor .Sunteti un “Om întreg” -si ca
sa fii Om întreg,atâtea sunt necesare….cum spunea Geo Bogza.
Va felicit pentru felul in care mânuiti cuvântul,înțelegând ca acesta poate deveni instrument terapeutic.
Ati scris cu drag si înțelegere necrologul marelui înțelept ,medic ce s-a investit total in suferintele pacienților,de la care afirma ca
a învățat…Toți cei care am profesat ca medici,înțelegem de fapt,la ora bilanțurilor vieții ,ca de la ei,de la cei pentru care am lucrat,am înțeles ,ce unic dar este viata si ne rămâne ca unic drum -acela de a iubi oamenii si de a-i apăra.
Va multumesc pentru felul in care prin textul scris ,invitați la dreptate , înțelegere si respect pentru om.
Domnule Mixich, vă datorez dragostea mea pentru Oliver Sacks. Nu m-aș fi apropiat de el așa cum am făcut-o, dacă n-aș fi citit ceea ce ați scris, de fapt felul în care ați scris despre el.
Citesc acum “În mișcare. O viață”. Am ajuns pe la jumătate, iar gândul de a vă scrie a devenit nevoie(să nu uiți să-i mulțumești lui Vlad pentru doctor Sacks; azi, nu mâine, doar azi e certitudine). Nu vă pot transpune în cuvinte câtă emoție mi-a adus acest volum. Oricui ar dori să-l cunoască pe dr Sacks, i-aș recomanda ca primă lectură “În mișcare” – subiectiv, desigur, dar tot ce am citit până acum( Ochiul minții, Revenirea, Un picior de sprijin, Muzicofilia) capătă un nou înțeles.
Toate cele bune
…interesant…foarte…!
– te citez, folosind cuvantul cel mai frecvent folosit de tine :
” misto ” ! (…cu sh…)
…e de bine…nu-i asa…?!?