“…amin.” Apoi urmează un moment de linişte.
Aşa se încheie Tatăl Nostru. Cu linişte.
Am auzit preotul vorbind despre “erezia liniştii”.
Despre cât de inacceptabilă social e liniştea în lumea noastră.
Ştiu bine ce spune. Când eram student obişnuiam să petrec în fiecare vară o săptămână complet singur, retras undeva între două dealuri frumoase. Până şi prietenilor apropiați li se părea că e ceva ciudat.
Acolo am învățat puterea uriaşă a liniştirii în sine. Mi-e dor de ea.
Şi e atât de mult zgomot în jur și atât de multă risipire într-un nimic gălăgios. Și e așa de greu să nu te lași tras în vârtej.
Cu linişte. Aşa se încheie Tatăl nostru.
Apoi oamenii în biserică îşi zâmbesc şi îşi dăruiesc, unul altuia, Pacea.
Și e dimineața zilei de Paști.