Să vă spun un secret despre acei jurnalişti care nu sunt plătiţi cu 4000, 7000 sau mai multe mii de Euro/lună ca să înjure toată ziua un partid sau altul.
Despre acei jurnalişti care sunt ameninţaţi telefonic sau direct de puternicii zilei doar pentru că şi-au făcut meseria.
Despre acei jurnalişti care mai cred că Bob Woodward e un model replicabil şi care preferă să spună adevăruri incomode chiar dacă ele nu confirmă părerile majorităţii.
Despre acei jurnalişti care fac toate astea fără să urmărească celebritatea. Doar din pasiune şi pentru că au fost învăţati de mici că “Să nu furi” şi “Să nu minţi” nu sunt opţionale. Sunt legi vechi şi sfinte.
Secretul e simplu.
Pe cei mai mulţi jurnalişti de acest fel îi citiţi/găsiţi pe Net. Rar se întâmplă să-i plătiţi direct pentru munca lor. De multe ori se simt descurajaţi, foarte des sunt obosiţi. Pentru că au senzaţia că sunt singuri. Că luptă fără vreo speranţă cu nişte giganţi.
Şi atunci vine ziua în care primesc un email sau un telefon de la un cititor necunoscut. Care le mulţumeşte în cuvinte mai mult sau mai puţin iscusite pentru ce fac. Şi asta le dă putere. Le dă sens.
Sigur, sensul nu ţine de foame. Dar dacă e să pierzi, te ajută să pierzi frumos.
Ce n-as da sa fie tot mai multi jurnalisti prost platiti dar inarmati pana-n dinti cu informatii utile si necesare cotracararii “informatiilor” tendentiose si inutile (dar exagerat de bine platite) pentru o minte limpede de telespectator. Va multumim voua, acelor jurnalisti cinstiti, onesti, cu caracter, cu verticalitate si inainte de orice cu mult curaj. Pacat de imputinarea cititorilor de ziare. Fie si online. De aici vine si ignoranta la vot a acestei natii. Cu oameni tineri si bine pregatiti, dar si cu seniori ca domnul Tismaneanu mergem inainte. Inca odata, va multumesc ca existati. Cu cele mai pretioase ganduri, Gladiatorul
Vlad, chapeau!