Eram tânăr student şi bâjbâiam într-o dimineaţă, foarte devreme, printr-un uriaş spital vienez căutând Muzeul de Istoria Medicinii.
Am oprit un domn distins, rugându-l să mă îndrepte spre ţinta dorită.
M-a luat amical de braţ, spunându-mi că şi el merge într-acolo. Continue reading Profesorul
Am scris textul urmator în ianuarie 2012 şi recitirea lui astăzi aduce un plus de luciditate şi perspectivă atât entuziaştilor “uslaşi”, cât şi deprimaţilor “băsişti”. Singura adăugire pe care aş mai face-o azi este că sigur Crin Antonescu nu are în raniţă bagheta de povestitor al României. Argumentul l-a furnizat chiar el şi îl reproduc fără comentarii la finalul textului.
Ianuarie 2012: In epoca in care traim, rezultatul unei (r)evolutii nu este modelat doar de vigoarea protestelor din strada sau de pofta de putere a unor oportunisti inteligenti, ci mai ales de povestea care se impune ca fiind dominanta. In ultimele zile in Piata Universitatii s-au suprapus mai multe naratiuni: cea primitiva urlata la Antenele lui Voiculescu, cea idealista generata de anti-capitalisti si cea romantica, a hipsterilor furiosi pe patrie si caldaram. Pana la mitingul USL de joi, niciuna nu devenise predominanta. Continue reading Povestitorul ratat al Romaniei
Orice comunitate socială are o nevoie psihologică de modele, de eroi. E una dintre condiţiile sănătăţii mentale. Or moralul nostru subţiat nu se mai poate hrăni cu Mihaiviteji sau Ştefani legendari. România nu e o ţară făcută din versuri şi festivisme de 1 decembrie. Cu ele mai putem construi doar mituri, nu structuri solide.
Din primele avem belşug, de ultimele ducem însă lipsă în prezent. Asta cu toate că statul român modern va împlini în curând un secol. Dovadă de noroc dar şi de straşnică construcţie. Continue reading Ce oameni de stat adevarati are Romania?
Titlul postării nu are un semn de întrebare la sfârşit pentru că e o certitudine. “După dealuri (Beyond the Hills)“, ultimul film regizat de Cristian Mungiu, este cel mai bun film despre România din ultimii 20 de ani. Pe lângă jocul impecabil al Cosminei Stratan (maica Voichiţa), filmul excelează pentru că reuşeşte să povestească cu acurateţe despre o felie groasă a societăţii româneşti, fără să folosească tuşe tari şi nici ingredientele succesului facil: sexul sau violenţa. În “După dealuri” nu veţi vedea nici imagini aluzive despre călugăriţe lesbiene şi nici albul ochilor tras peste irisul unui exorcizat. Continue reading De ce “Dupa dealuri” este cel mai bun film despre Romania facut in ultimii 20 de ani
Un dialog relevant a avut loc ieri (24 octombrie 2012) la emisiunea Imparţial de la Digi24 între Luca Niculescu (moderatorul) şi Dan Şova (ministru pe relaţia guvernului Ponta cu Parlamentul şi candidat la parlamentare într-un colegiu din Oltenia).
Pe când Dan Şova povestea cât de frumos, sărac şi optimist este colegiul lui din Corabia, al cărui reprezentant în Parlament este de 4 ani, moderatorul îl întreabă: “Şi ce le spuneţi oamenilor când vă întreabă ce puteţi face de acolo, de la Bucureşti, pentru noi? Că vă văd toată ziua la televizor…” Continue reading Soldatul Dan Sova si dantura oltenilor
Mirosul tare de plătică (tsipoura) si pofta de tzatziki m-au tras in taverna lui Kostas Bakatelos. La una dintre cele 9 mese acoperite cu hartie alba, doi greci batrani purtau o discutie aprinsa. Trecusera doar 4 zile de cand Angela Merkel fusese la Atena si numele ei curgea din gatlejul batranilor printre picaturile de ouzo.
M-am asezat la o masa de unde puteam vedea cerul, Acropolele albe si am scos o carte. Kostas, un brunet de 35 de ani indesat dar vanjos, mi-a pus in fata o carafa cu vin usor de Pelopones si m-a intrebat: „Ce doresti?”. I-am spus simplu: „Vreau sa mananc si sa-mi raspunzi la o intrebare”. Continue reading Intrebarea unui roman pentru un grec: “Dar tu de ce nu pleci?”
Pentru acest moment nepreţuit din mijlocul unui film bun mă duc la cinema: când întorc capul de la ecran şi văd o sală plină de adulţi pierduţi în povestea care curge. Unii au ochii măriţi, alţii îşi îndeasă popcorn în gură fără să mai bage de seamă că jumătate le scapă pe jos şi fetele se agaţă strâns de braţul muşchiulos din dreapta. O sală de adulţi transformată de un film într-o sală de copii e o privelişte nepreţuită. Ăsta ar trebui să fie efectul oricărui film nominalizat la Oscar.
Am pariat de multe ori în sinea mea pe cine va câştiga Oscarul pentru cel mai bun film. Dar devine plicticos să o faci de unul singur. Aşa că în acest an vreau să duc joaca mai departe, cu atât mai mult cu cât lista nominalizărilor din 2012 face orice previziune destul de dificilă. Lupta e strânsă. Voi pe cine mizaţi? Care dintre cele 9 filme v-a transformat pentru 100 de minute într-un copil care uită de sine? Şi pentru frumuseţea jocului: celor care vor intui corect filmul câştigător le dăruiesc un alt fel de povestiri – “Fanaticii – portretele a zece oameni cu vocaţie“. E o colecţie de povestiri frumoase şi în întregime adevărate. Continue reading Un cadou pentru noaptea Oscarurilor
Două surprize frumoase la început de an: Marius Chivu şi Cristian Ghinea scriu în acelaşi prim număr pe 2012 din Dilema Veche despre “Fanaticii“. Fiecare pomeneşte, pe lângă HotNews care mi-e cel mai aproape, şi “singurele publicaţii care mai sprijină genurile jurnalismului adevărat: Esquire România, Decât o Revistă şi fireşte Dilema.”
TOŢI OAMENII JURNALISTULUI
(de Marius Chivu, Dilema Veche)
Din cînd în cînd mă văd nevoit să constat lipsa unor genuri de pe piaţa noastră de carte. Genul non-fiction, spre exemplu, este foarte limitat la noi, iar jurnaliştii, care prin alte părţi publică lungi reportaje, anchete sau biografiile unor personalităţi istorice, politice, culturale etc., la noi lipsesc din librării sau sînt prezenţi fie cu volume de publicistică, adică interviuri sau editoriale, fie cu speculaţii pe marginea Revoluţiei. Cauzele sînt multiple, probabil cea mai importantă fiind chiar lipsa unor publicaţii unde genurile, toate genurile jurnalismului să poată fi practicate în mod regulat şi profesionist. Or, la noi, exceptînd mediul online, presa n-a oferit prea multe şanse jurnaliştilor să continue tradiţia unor reporteri precum Brunea-Fox sau Geo Bogza, pentru a da numai aceste exemple intrate în literatură. Criza, şi de audienţă, şi de credibilitate, în care se află presa românească acum se datorează, în primul rînd, propriului parcurs din ultimele două decenii: oscilant, oportunist, improvizat, superficial. Continue reading Toti oamenii jurnalistului
Gazeta de Sud din Craiova ia o decizie interesantă: niciun comentariu anonim pe site. Cititorii vor putea comenta la articolele de pe www.gds.ro doar dacă vor fi conectaţi la contul lor de Facebook. Nu ştiu dacă este primul ziar din România care face aşa ceva, dar dacă da e un gest de un curaj istoric în presa online românească.
Unul dintre jurnaliştii Gazetei de Sud, Anca Ungurenuş, îşi explică punctul de vedere în textul “Opinie asumată”, iar decizia editorială este detaliată mai jos:
Continue reading Un gest de un curaj istoric in online-ul romanesc
Să asculţi concertul filarmonicii din Viena este unul dintre cele mai bune feluri de a începe Noul An: muzică pură, eleganţă şi fantezia ritualică că, orice-ar fi, există undeva un univers al frumosului care nu se va schimba niciodată.
