Soldatul Dan Sova si dantura oltenilor

Un dialog relevant a avut loc ieri (24 octombrie 2012) la emisiunea Imparţial de la Digi24 între Luca Niculescu (moderatorul) şi Dan Şova (ministru pe relaţia guvernului Ponta cu Parlamentul şi candidat la parlamentare într-un colegiu din Oltenia).

Pe când Dan Şova povestea cât de frumos, sărac şi optimist este colegiul lui din Corabia, al cărui reprezentant în Parlament este de 4 ani, moderatorul îl întreabă: “Şi ce le spuneţi oamenilor când vă întreabă ce puteţi face de acolo, de la Bucureşti, pentru noi? Că vă văd toată ziua la televizor…” Continue reading Soldatul Dan Sova si dantura oltenilor

Intrebarea unui roman pentru un grec: “Dar tu de ce nu pleci?”

Mirosul tare de plătică (tsipoura) si pofta de tzatziki m-au tras in taverna lui Kostas Bakatelos. La una dintre cele 9 mese acoperite cu hartie alba, doi greci batrani purtau o discutie aprinsa. Trecusera doar 4 zile de cand Angela Merkel fusese la Atena si numele ei curgea din gatlejul batranilor printre picaturile de ouzo.

M-am asezat la o masa de unde puteam vedea cerul, Acropolele albe si am scos o carte. Kostas, un brunet de 35 de ani indesat dar vanjos, mi-a pus in fata o carafa cu vin usor de Pelopones si m-a intrebat: „Ce doresti?”. I-am spus simplu: „Vreau sa mananc si sa-mi raspunzi la o intrebare”. Continue reading Intrebarea unui roman pentru un grec: “Dar tu de ce nu pleci?”

Un cadou pentru noaptea Oscarurilor

Pentru acest moment nepreţuit din mijlocul unui film bun mă duc la cinema: când întorc capul de la ecran şi văd o sală plină de adulţi pierduţi în povestea care curge. Unii au ochii măriţi, alţii îşi îndeasă popcorn în gură fără să mai bage de seamă că jumătate le scapă pe jos şi fetele se agaţă strâns de braţul muşchiulos din dreapta. O sală de adulţi transformată de un film într-o sală de copii e o privelişte nepreţuită. Ăsta ar trebui să fie efectul oricărui film nominalizat la Oscar.

Am pariat de multe ori în sinea mea pe cine va câştiga Oscarul pentru cel mai bun film. Dar devine plicticos să o faci de unul singur. Aşa că în acest an vreau să duc joaca mai departe, cu atât mai mult cu cât lista nominalizărilor din 2012 face orice previziune destul de dificilă. Lupta e strânsă. Voi pe cine mizaţi? Care dintre cele 9 filme v-a transformat pentru 100 de minute într-un copil care uită de sine? Şi pentru frumuseţea jocului: celor care vor intui corect filmul câştigător le dăruiesc un alt fel de povestiri – “Fanaticii – portretele a zece oameni cu vocaţie“. E o colecţie de povestiri frumoase şi în întregime adevărate. Continue reading Un cadou pentru noaptea Oscarurilor

Toti oamenii jurnalistului

Două surprize frumoase la început de an: Marius Chivu şi Cristian Ghinea scriu în acelaşi prim număr pe 2012 din Dilema Veche despre “Fanaticii“. Fiecare pomeneşte, pe lângă HotNews care mi-e cel mai aproape, şi “singurele publicaţii care mai sprijină genurile jurnalismului adevărat: Esquire România, Decât o Revistă şi fireşte Dilema.”

TOŢI OAMENII JURNALISTULUI

(de Marius Chivu, Dilema Veche)

Din cînd în cînd mă văd nevoit să constat lipsa unor genuri de pe piaţa noastră de carte. Genul non-fiction, spre exemplu, este foarte limitat la noi, iar jurnaliştii, care prin alte părţi publică lungi reportaje, anchete sau biografiile unor personalităţi istorice, politice, culturale etc., la noi lipsesc din librării sau sînt prezenţi fie cu volume de publicistică, adică interviuri sau editoriale, fie cu speculaţii pe marginea Revoluţiei. Cauzele sînt multiple, probabil cea mai importantă fiind chiar lipsa unor publicaţii unde genurile, toate genurile jurnalismului să poată fi practicate în mod regulat şi profesionist. Or, la noi, exceptînd mediul online, presa n-a oferit prea multe şanse jurnaliştilor să continue tradiţia unor reporteri precum Brunea-Fox sau Geo Bogza, pentru a da numai aceste exemple intrate în literatură. Criza, şi de audienţă, şi de credibilitate, în care se află presa românească acum se datorează, în primul rînd, propriului parcurs din ultimele două decenii: oscilant, oportunist, improvizat, superficial. Continue reading Toti oamenii jurnalistului

Un gest de un curaj istoric in online-ul romanesc

Gazeta de Sud din Craiova ia o decizie interesantă: niciun comentariu anonim pe site. Cititorii vor putea comenta la articolele de pe www.gds.ro doar dacă vor fi conectaţi la contul lor de Facebook. Nu ştiu dacă este primul ziar din România care face aşa ceva, dar dacă da e un gest de un curaj istoric în presa online românească.

Unul dintre jurnaliştii Gazetei de Sud, Anca Ungurenuş, îşi explică punctul de vedere în textul “Opinie asumată”, iar decizia editorială este detaliată mai jos:

Continue reading Un gest de un curaj istoric in online-ul romanesc

Sunt zile in care Bucurestiul nu mai e o capitala periferica

Trei jurnalişti de Pulitzer în ultimele trei zile: Anne Applebaum, Alex Tizon şi Jacqui Banaszynski (daca vreţi să aflaţi cine sunt click pe nume, dacă vreţi să le citiţi textele google it). Fiecare întâlnire a fost specială în felul ei, unele au fost mai miezoase spre deosebire de altele, toate deschise oricui şi apărute din munca oamenilor de la Decât O Revistă şi de la Institutul Cultural Român. Am remarcat un singur lucru trist. Continue reading Sunt zile in care Bucurestiul nu mai e o capitala periferica

Rusinea sportului american

E ziua în care capitala Texasului, Austin, se închide. E ziua în care prin downtown bate vântul, dar în inima campusului curge un uriaş râu portocaliu. O sută de mii de oameni îmbrăcaţi în tricourile Longhorns mişună în jurul stadionului uriaş care este casa echipei de fotbal american a Universităţii Texas. Nu joacă în liga profesionistă de fotbal, ci în campionatul colegiilor. Dar în State, “college football” e mai important decât orice ligă profesionistă. Nu am priceput de ce (cum nu pricepeam nici regulile jocului) până ce nu am fost la un meci al Longhorns. Totul e un show perfect în jurul căruia se împletesc familii, tone de bani, evenimente sociale şi drame.  Continue reading Rusinea sportului american

Lacrimi pe o plantatie sau ce le lipseste tiganilor romani

I-a luat mâinile grase şi arămii între palmele lui albe şi i-a spus: „Mi-e ruşine. Mi-e ruşine de ce au făcut strămoşii mei.” Sarah l-a privit liniştită pe bărbatul american în ai cărui ochi albaştri sclipea un început de lacrimă: „Ştiu. Şi nu eşti primul care-mi spune asta.” Străbunicii Sarei, o negresă de peste 50 de ani, au fost sclavi pe uriaşa plantaţie Boone Hall din South Carolina, în acelaşi loc unde femeia lucrează astăzi. Continue reading Lacrimi pe o plantatie sau ce le lipseste tiganilor romani

Nu ma calca in picioare (in Washington)

Noaptea trecută au fost 5 grade în Washington şi Steve, care lucrează la Friendship Place, a început să plângă ca un copil în timp ce ne spunea povestea unui homeless de care s-a ocupat anul trecut. Bărbatul dormea în stradă de 8 ani şi toţi atâţia ani a stat pe lista de aşteptare pentru a primi o casă de la stat. Când în sfârşit i-a venit rândul, era internat în spital pentru câteva săptămâni. Grav bolnav. După ce s-a însănătoşit, a luat actele şi a mers la primărie. Deadline-ul expirase însă şi bărbatul şi-a pierdut locul. Birocraţia a fost intransigentă şi l-a trimis înapoi în stradă. După câteva săptămâni a murit. “Ce ţară e asta în care îi lăsăm pe oameni să moară din motive birocratice?”, a întrebat Steve plângând.  Continue reading Nu ma calca in picioare (in Washington)