Pe Rin: la 10 coţi de mine a trecut un stol de gâşte sălbatice. Când decolează vacarmul e de nedescris. Însă în timp ce zboară e linişte: gâtul nesfârşit şi negru vibrează, aripile se urieşesc a putere, ciocul e vârf tăios şi inelul alb de sub cap, însemn nobiliar se face. Apoi, când aterizează, gălăgia reîncepe, palavre pe luciul de apă, păsările redevin simple gâşte. La fel se întâmplă şi cu oamenii. (măi, măi…ce meditativ devin după o seară pe Rin).