Atunci când este explicată şi povestită, nu doar ochiul se bucură de arta vizuală ci şi mintea. Un tablou poate deveni o şaradă şi o sculptură, un joc de şah. Şi cine poate explica sau povesti mai bine un tablou decât un scriitor sau un filozof?
Astăzi, Michel Foucalt despre straniul si celebrul tablou al lui Rene Magritte.
“Desenul lui Magritte e la fel de simplu precum o pagină dintr-un manual de botanică: o figură şi textul care o denumeşte. Nimic nu-i mai uşor decât să recunoşti o pipă, desenată precum aceasta; nimic mai uşor decât să pronunţi “numele unei pipe” (limbajul nostru ştie prea bine cum s-o facă pentru noi). Şi atunci, ceea ce dă stranietate acestei figuri nu e “contradicţia” dintre imagine şi text. Pentru un motiv bun: nu cunoaştem contradicţii decât între două enunţuri sau în interiorul aceluiaşi enunţ. Şi văd bine că aici avem un singur enunţ şi că el nu e contradictoriu deoarece subiectul propoziţiei este un simplu demonstrativ. Să fie atunci fals deoarece “referentul” lui – o pipă foarte vizibilă – nu îl verifică? Dar cine ar îndrăzni serios să-mi spună că acel ansamblu desenat deasupra textului este o pipă? Ar trebui atunci să spunem: Doamne, toată chestia asta e o simplă prostie; acest enunţ e perfect adevărat, deoarece e evident că desenul reprezintă o pipă dar nu e el însuşi o pipă?
