Nu a zâmbit când a văzut pentru prima oară acoperişul-pagodă al celui mai sfânt templu de pe valea râului Kali Gandaki. Umbla de mai bine de 16 ore şi în loc de tălpi avea două şenile dureroase.
Cobora de undeva foarte de sus, din cea mai înaltă trecătoare a lumii – pasul Thorung La (5.416 metri). Continue reading Cum se roaga oamenii care traiesc la 3700 metri altitudine
În jargonul oamenilor de munte, pantofarii sunt acei orăşeni care merg pe munte o dată pe an, doar pe drumuri cu lăţimi confortabile şi care nu au habar la ce e bun un tricou „power-dry” sau cum se poartă parazăpezile.
Eu sunt un astfel de pantofar. Dar niciunul dintre ceilalţi 14 participanţi la expediţia noastră în Himalaya nu ştia asta. Cu excepţia prietenului meu Friedrich Josef, un roşcovan deşirat cu străbunic austriac şi fire de italian, care m-a întrebat într-o zi a anului trecut dacă nu vreau să-l însoţesc în Nepal. Eram în faţa computerului, scaunul de sub mine era moale, ceaiul cu iasomie fierbinte şi trecuseră cinci ani de când urcasem ultima dată pe munte.
Friedrich Josef mi-a spus că ţinta noastră este la o altitudine de 5416 metri în masivul himalayan Annapurna: pasul Thorung La, cea mai înaltă trecătoare din lume. Am aflat că Annapurna Circuit Trek durează 12 zile şi că este considerată cea mai frumoasă tură de trekking din lume, dar că mulţi drumeţi trebuie să se întoarcă din cauza problemelor de altitudine. Am citit că la peste 4000 de metri se poate muri din cauza unui sindrom numit Acute Mountain Sickness (AMS) şi că unii occidentali care urcaseră în Thorung-La îşi descriu călătoria ca fiind „life-changing, but the day in the Pass: a hell”. Dar mai ales amintirea celor două săptămâni minunate petrecute în urmă cu 10 ani, într-o drumeţie în jurul vârfului Mont-Blanc, m-au adus astăzi aici: în avionul dintre Bahrein şi Kathmandu, capitala Nepalului.
