Am descoperit azi portretul ăsta superb în București. Aici am pus doar un detaliu, dar toată pictura e minunată, cu niște culori adânci, trăsături uluitor de fine și, pe deasupra, excelent restaurată.
La Roma, la Viena sau la Praga turiștii ar sta la coadă și ar plăti bani grei s-o vadă și să audă fantastica poveste a omului care a pictat-o. La noi stă discretă într-o bisericuță cochetă de pe Calea Victoriei, aproape neștiută, aproape modestă, fără indicatoare sau trâmbițe care să-ți spună că există și cât de frumoasă e.
Cam așa e și cu patriotismul adevărat în România asta a noastră: discret, aproape modest deși când îl descoperi (de multe ori din întâmplare) e frumos de-ți umple inima.
Pe de altă parte abia mai reușim să ne ferim de naționalismele agresive, de pupătorii lor mediatici, cu monumentele lor urâte, cu limba lor pocită în care contează doar cine e cel mai mare, cel mai tare, cel mai gigantic…
Și apoi mă uit la ochii ăștia pictați la 1700 de Simeon zugravu’ și încep (din nou) să cred că mai avem o șansă.
- Biserica Albă de pe Calea Victoriei 110, București. Acolo e.