Port papion o singură seară pe an. În seara Premiilor Superscrieri. Au început acum 4 ani, într-o zi în care câţiva oameni şi-au dat seama că în România nu mai exista nicio recompensă publică, nici un “mulţumesc” pentru jurnaliştii corecţi, muncitori şi talentaţi.

Sigur, existau premii pentru propagandişti, pentru clovni TV, dar nu pentru meseria asta hulită şi admirată în acelaşi timp.

“Datoria unui jurnalist este să încerce să spună adevărul. Să îl găsească şi să îl rostească. Şi să aibă competenţa editorială pentru a interpreta acest adevăr”, scria fondatorul Washington Post, Eugen Meyer.

Oameni din acest soi caută premiile Superscrieri. Ca să le mulţumească concret, nu doar cu o diplomă. Dar şi pentru ceva mai important: să le dea curaj. Să ştie că merită.

Merită pentru că oamenii ăştia nu vor să vă fraierească, ci să vă informeze.

Nu vor să vă distreze, ci să vă povestească.

Nu vor să vă manipuleze, ci să vă umple sufletul.

Ştii că un proiect prinde viaţă atunci când un tip de obicei foarte sigur pe el, cum e Sorin Trâncă (omul cu ideea Superscrierilor), are emoţii când deschide festivitatea de premiere.

Ştii că un proiect e viu atunci când Beatrice şi Zen, doamnele care muncesc de ani de zile ca Superscrierile să fie frumoase, se întristează foc că un prăpădit de filmuleţ nu a mers în timpul premiilor.

Ştii că acest proiect începe să conteze atunci când 17 oameni ocupaţi/celebri/respectaţi muncesc ore multe pentru a juriza sutele de texte înscrise. Pro bono. Ştii că ceva devine important când în sală ai peste 200 de oameni veniţi doar să se bucure împreună cu premiaţii.

Aici puteţi citi textele câştigătoare în acest an. Desigur că jurizarea e perfectibilă, sper că articolele înscrise vor fi mai bune şi mai multe de la an la an şi că toate controversele din jurul premiilor nu vor dispărea (e semn că suntem vii).

Dar în acest an, al 4-lea de Superscrieri, s-a schimbat ceva. Am văzut în jur mulţi oameni dornici să ne ajute. E anul în care premiul cel mare a fost finanţat de un grup de donatori. Sunt oameni care înţeleg de ce legătura directă dintre jurnalist şi cititorul/privitorul său trebuie să se refacă. Poate e un început…

Port papion o singură dată pe an. În seara premiilor Superscrieri. Din admiraţie şi respect pentru jurnaliştii talentaţi care muncesc cinstit pentru voi, cititorii.

* Premiile din 2014

Superscrierea Anului a mers la Radu Ciorniciuc (pentru textul de aici) si la Luiza Vasiliu (pentru textul de aici).

Premiul Special al Juriului a fost acordat Rise Project.

Premiul 1 pentru Reportaj – Lina Vdovii, cu textul de aici.

Premiul 1 pentru Portret – Sintia Radu, cu textul de aici.

Premiul 1 pentru Eseu – Cristian Delcea, cu textul de aici.

Premiul 1 pentru Opinie – Anca Simina, cu textul de aici.

Premiul 1 pentru Fotoreportaj – Ioana Cirlig (aici).