Primul CD pe care l-am cumpărat, şi ascultat, în viaţa mea a fost “Top 20 MTV Hits”. L-am luat din primul magazin din oraş care începuse să vândă CD-uri: o cămăruţă aşezată în colţul unei clădiri din centrul oraşului, plină tot timpul de tipi bengoşi. Şeful ghicea ce muzică vrei doar din felul în care erai îmbrăcat.

Îţi explica cât de important e pentru viaţa ta să asculţi solistul ăla, sau topul celălalt, şi cât de rafinat sau şmecher eşti că ai ales chiar asta. Vorbea aşa semi-conspirativ, puţin în şoaptă, şi spunea tuturor să nu atingă partea lucioasă a discului.

Era frumos CD-ul meu: l-am întors pe toate părţile, i-am mângâiat îndelung ţipla transparentă, care a foşnit super-modern atunci când am desfăcut-o. Am citit din scoarţă-n scoarţă coperta unu, coperta doi, paginile interioare, codul de bare şi locul fabricaţiei. Era primul meu CD. A doua zi când l-am dus la şcoală să-l arăt colegilor, le-am povestit ca un cunoscător despre muzica de pe el. Eram un tip bengos.

Dar mai aveam un CD, pe care nu l-am dus la şcoală deşi îl cumpărasem  împreună cu “Top 20 MTV Hits”. Avea o copertă roşie pe care scria “Charlie Parker, Jam Session 1952“. Nu ştiam cine e Parker, nici ce-i aia jam session. Nu ascultasem niciodată aşa ceva, dar citisem într-un jurnal, scris parcă de Jeni Acterian, că jazz-ul e o chestie fină. În secret îmi doream mai degrabă să fiu un tip fin, decât unul bengos.

După ce i-am dat play prima oară, mi-a părut rău că îmi cheltuisem economiile pe aşa ceva. Dar l-am mai pus o dată. Şi încă o dată. Aveam doar două CD-uri şi, din cauza asta, lui Charlie Parker îi venea rândul destul de des.

Într-o seară, fiind singur acasă, am dat casetofonul ceva mai tare. Apoi s-a luat curentul. Dar casetofonul meu funcţiona şi pe baterii – patru, mari şi grase. Stăteam în întuneric şi, neputând face altceva, am început să-l ascult pe Parker.

Avea ritm tipul, dialoga cu restul orchestrei, peste fazele repetate obsesiv apărea cu artificii surprinzătoare. Am stat aşa, în întuneric, şi am ascultat de două ori la rând întregul meu CD cu coperta roşie.  Prin geamul deschis, vântul umfla perdeaua albă şi camera mea mică, de bloc cu 7 etaje, era plină. Aşa a început să-mi placă jazz-ul.