Category Archives: Pentru suflet

Povesti

Pentru suflet

Intrebarea unui roman pentru un grec: “Dar tu de ce nu pleci?”

Leave a comment

Mirosul tare de plătică (tsipoura) si pofta de tzatziki m-au tras in taverna lui Kostas Bakatelos. La una dintre cele 9 mese acoperite cu hartie alba, doi greci batrani purtau o discutie aprinsa. Trecusera doar 4 zile de cand Angela Merkel fusese la Atena si numele ei curgea din gatlejul batranilor printre picaturile de ouzo.

M-am asezat la o masa de unde puteam vedea cerul, Acropolele albe si am scos o carte. Kostas, un brunet de 35 de ani indesat dar vanjos, mi-a pus in fata o carafa cu vin usor de Pelopones si m-a intrebat: „Ce doresti?”. I-am spus simplu: „Vreau sa mananc si sa-mi raspunzi la o intrebare”. Continue reading Intrebarea unui roman pentru un grec: “Dar tu de ce nu pleci?” →

Pentru creier, Pentru ochi, Pentru suflet

Un cadou pentru noaptea Oscarurilor

27 Comments

Pentru acest moment nepreţuit din mijlocul unui film bun mă duc la cinema: când întorc capul de la ecran şi văd o sală plină de adulţi pierduţi în povestea care curge. Unii au ochii măriţi, alţii îşi îndeasă popcorn în gură fără să mai bage de seamă că jumătate le scapă pe jos şi fetele se agaţă strâns de braţul muşchiulos din dreapta. O sală de adulţi transformată de un film într-o sală de copii e o privelişte nepreţuită. Ăsta ar trebui să fie efectul oricărui film nominalizat la Oscar.

Am pariat de multe ori în sinea mea pe cine va câştiga Oscarul pentru cel mai bun film. Dar devine plicticos să o faci de unul singur. Aşa că în acest an vreau să duc joaca mai departe, cu atât mai mult cu cât lista nominalizărilor din 2012 face orice previziune destul de dificilă. Lupta e strânsă. Voi pe cine mizaţi? Care dintre cele 9 filme v-a transformat pentru 100 de minute într-un copil care uită de sine? Şi pentru frumuseţea jocului: celor care vor intui corect filmul câştigător le dăruiesc un alt fel de povestiri – “Fanaticii – portretele a zece oameni cu vocaţie“. E o colecţie de povestiri frumoase şi în întregime adevărate. Continue reading Un cadou pentru noaptea Oscarurilor →

Pentru creier, Pentru suflet

Sunt zile in care Bucurestiul nu mai e o capitala periferica

2 Comments

Trei jurnalişti de Pulitzer în ultimele trei zile: Anne Applebaum, Alex Tizon şi Jacqui Banaszynski (daca vreţi să aflaţi cine sunt click pe nume, dacă vreţi să le citiţi textele google it). Fiecare întâlnire a fost specială în felul ei, unele au fost mai miezoase spre deosebire de altele, toate deschise oricui şi apărute din munca oamenilor de la Decât O Revistă şi de la Institutul Cultural Român. Am remarcat un singur lucru trist. Continue reading Sunt zile in care Bucurestiul nu mai e o capitala periferica →

Pentru muschi, Pentru ochi, Pentru suflet

Jurnalul unui pantofar in Himalaya

5 Comments

În jargonul oamenilor de munte, pantofarii sunt acei orăşeni care merg pe munte o dată pe an, doar pe drumuri cu lăţimi confortabile şi care nu au habar la ce e bun un tricou „power-dry” sau cum se poartă parazăpezile.

Eu sunt un astfel de pantofar. Dar niciunul dintre ceilalţi 14 participanţi la expediţia noastră în Himalaya nu ştia asta. Cu excepţia prietenului meu Friedrich Josef, un roşcovan deşirat cu străbunic austriac şi fire de italian, care m-a întrebat într-o zi a anului trecut dacă nu vreau să-l însoţesc în Nepal. Eram în faţa computerului, scaunul de sub mine era moale, ceaiul cu iasomie fierbinte şi trecuseră cinci ani de când urcasem ultima dată pe munte.
Friedrich Josef mi-a spus că ţinta noastră este la o altitudine de 5416 metri în masivul himalayan Annapurna: pasul Thorung La, cea mai înaltă trecătoare din lume. Am aflat că Annapurna Circuit Trek durează 12 zile şi că este considerată cea mai frumoasă tură de trekking din lume, dar că mulţi drumeţi trebuie să se întoarcă din cauza problemelor de altitudine. Am citit că la peste 4000 de metri se poate muri din cauza unui sindrom numit Acute Mountain Sickness (AMS) şi că unii occidentali care urcaseră în Thorung-La îşi descriu călătoria ca fiind „life-changing, but the day in the Pass: a hell”. Dar mai ales amintirea celor două săptămâni minunate petrecute în urmă cu 10 ani, într-o drumeţie în jurul vârfului Mont-Blanc, m-au adus astăzi aici: în avionul dintre Bahrein şi Kathmandu, capitala Nepalului.

Continue reading Jurnalul unui pantofar in Himalaya →

Pentru ochi, Pentru suflet

Patru povesti miraculoase

2 Comments

Nu mi-a fost greu să-l înţeleg pe Andrei Ujică când a spus că documentarele de pe Discovery sunt un soi de manele. Pentru că, în 2010, am văzut câteva documentare care mi-au provocat acea stare de graţie ce apare doar după o carte foarte bună (iar 2010 a fost un an bun pentru că mi-a adus şi cel mai bun documentar pe care l-am văzut vreodată: e la finalul acestei postări).

Unele dintre ele sunt clasice, cum e White Diamond(regia lui Werner Herzog), altele sunt destul de recente. Deşi imaginea şi stilul filmării diferă, fiecare dintre minunăţiile de mai jos lovesc undeva adânc, acolo unde te doare sau unde te bucuri. Marc Anthony e omul cu care fiecare dintre noi ar vrea să semene. Doar că puţini avem curajul să o facem.

Continue reading Patru povesti miraculoase →

Pentru suflet

Acum doua decenii din Bonn au plecat toti Dumnezeii

Leave a comment

E un oras mijlociu, are case mijlocii cu stradute mijlocii intinse paralel pe langa un rau faimos. Dar si orasul a fost odata vestit, toti Dumnezeii lumii de dincoace il vizitau si se simteau prea mari pentru el. Se simteau ca niste taietori de lemne intr-un magazin de jucarii. Dumnezeii astia erau obisnuiti sa taie si sa ciopleasca oameni adevarati, nu figurine mici din lemn neinsufletit. Dupa ce Dumnezeii au plecat si au luat cu ei toata haita de oameni ciopliti dupa chipul si asemanarea lor, in oras au ramas numai oameni mijlocii, care invart rotile unor biciclete mijlocii, intr-un oras care are doua vitrine pline cu jucarii despartite doar de coltul unei strazi. O strada greu de gasit chiar si in acest loc mijlociu. Caci asa se intampla intr-un oras din care Dumnezeii lumii de dincoace au plecat: magazinele cu jucarii nu ii au drept clienti pe copii, ci chiar pe oamenii mijlocii.

Foto 1: La Eppstein – doar pentru oameni mijlocii. E un magazin de jucarii, in Bonn, jucarii care nu se cioplesc singure ca alea din supermarket. Miros a mana de om.

Foto 2: In Bonn oamenii mijlocii cumpara trenulete. Doar la cativa pasi de Eppstein. Mananci juma’ de luna cu banii pe care-i dai pentru un vagon. Dar e vagon din ala pentru suflete, nu pentru burti.


Pentru suflet

Pe lume sunt tot felul de gaste. Alea de pe Rin mi-au spus asa…

Leave a comment

Pe Rin: la 10 coţi de mine a trecut un stol de gâşte sălbatice. Când decolează vacarmul e de nedescris. Însă în timp ce zboară e linişte: gâtul nesfârşit şi negru vibrează, aripile se urieşesc a putere, ciocul e vârf tăios şi inelul alb de sub cap, însemn nobiliar se face. Apoi, când aterizează, gălăgia reîncepe, palavre pe luciul de apă, păsările redevin simple gâşte. La fel se întâmplă şi cu oamenii. (măi, măi…ce meditativ devin după o seară pe Rin).