Măi ce m-am înfuriat. Am văzut şi eu documentarul Channel 4. Da, spune povestea unor ţigani şi români săraci, cu probleme. Dar o spune romanţat, îi transformă din săracii de care aici, la Bucureşti, ne-am feri pe stradă, în nişte eroi fascinanţi, oameni care plâng (cum am plânge şi noi) când îşi lasă acasă copiii ca să plece la muncă în Anglia.

Şi da m-am înfuriat, dar pentru muntele de ipocrizie al domnului Victor Ponta şi al ambasadorului Jinga, a cărui engleză e mai proastă decât a lui Alex, românul care spală străzile din Londra.  Cei doi demnitari s-au simţit obligaţi să protesteze oficial faţă de documentarul Channel 4.

Dar tocmai din cauza unora ca ei, din cauza haitei lui Ponta şi a celorlalţi hoţi cu gulere albe din care el se trage, toţi oamenii ăştia sunt împinşi de sărăcie să îşi lase în urmă copiii. Ţigan, maghiar, român, asta e o tragedie pentru oricine.

M-am înfuriat pentru că toate potlogăriile, privatizările frauduloase, licitaţiile măsluite şi oblăduite de elita noastră cleptomană şi transpartinică îmi alungă din ţară, deja de ani de zile, prea mulţi prieteni.

Şi ce contează culoarea pielii sau dinţii pe care îi ai sau nu în gură? Toţi avem astfel de prieteni, toţi suntem trişti pentru astfel de despărţiri.

Nu domnule Ponta, nu excelenţă Jinga, nu madamă Udrea şi tot poporetul îmbrăcat în leopard, nu în faţă la Channel 4 trebuie să protestaţi. Ci în fiecare dimineaţă în faţa oglinzii în care vă priviţi. Acolo să protestaţi.

Soi nociv de lăcuste ce sunteţi.