Trebuie să admit că mândria patriotică are, pentru mine, o importantă componentă culinară. Într-o dimineaţă, cu mulţi ani în urmă, mi-am purtat profesorul britanic într-o piaţă bănăţeană (numită, culmea!, Badea Cârţan) unde ne-am îndopat cu pâine fierbinte, caşuri gustate de pe toate tejghelele şi un pumn de nuci cu tulburel. E un mic-dejun pe care şi-l aminteşte şi astăzi.

Ăsta e motivul pentru care, de 1 decembrie, nu mi-aş duce prietenii străini nici la defilare, nici la Muzeul Satului, nici la Casa Poporului, ci într-o piaţă unde fierbe fasolea, ciolanul şi mămăliga. Nu ştiu cât de corect politic e asta, dar cu siguranţă e gustos.

Hai poftă bună România! 🙂