Edward Snowden: erou sau tradator?

Un interviu făcut de NBC, la Moscova, cu Edward Snowden. Tipul ăsta fie e unul dintre cei mai inteligenţi şi curajoşi americani ai secolului, fie cel mai bine antrenat agent dublu în viaţă. Câteva nuanţe interesante… (click aici)

Snowden

Despre Statele Unite, concis şi dur: “Constituţia Statelor Unite a fost încălcată masiv”.

Despre Rusia, mai elaborat şi filozofic: “Este frustrant pentru cineva care lucrează atât de mult pentru a proteja drepturile asupra vieţii private să sfârşească blocat într-un loc unde aceste drepturi sunt contestate într-un mod pe care îl consider profund nedrept”.

Şi partea cea mai interesantă, pe care am privit-o de câteva ori şi fără sunet, atent la mimica lui Snowden: “Nu sunt spion şi nu am nicio relaţie cu guvernul rus. Cea mai bună cale pentru ca ruşii să nu-mi rupă degetele până ce nu le voi da ceva, a fost să nu iau deloc acel ceva cu mine [în Rusia]”.

Doar că, şi asta o ştie toată lumea, cel mai important lucru pe care îl are Snowden e creierul şi pregătirea lui specifică în spionaj. Iar pe astea nu are cum să le lase în altă parte decât unde este astăzi.

 

2 thoughts on “Edward Snowden: erou sau tradator?”

  1. Erou si tradator in acelasi timp.

    Erou pentru ca problemele pe care le-a ridicat au dus la o discutie publica nu doar in SUA, dar si in alte parti si a dus chiar si la schimbari de politici publice, la mai multa transparenta intr-un domeniu atat de important pentru drepturile individului. Acest lucru nu poate fi negat.

    Insa este si un tradator pentru ca in loc sa dea lucrurile astea in vilag in SUA, el a preferat sa fuga in Rusia, o tara unde drepturile omului sunt incalcate frecvent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *