Atunci când este explicată şi povestită, nu doar ochiul se bucură de arta vizuală ci şi mintea. Un tablou poate deveni o şaradă şi o sculptură, un joc de şah. Şi cine poate explica sau povesti mai bine un tablou decât un scriitor sau un filozof?

Astăzi, Michel Foucalt despre straniul si celebrul tablou al lui Rene Magritte.

“Desenul lui Magritte e la fel de simplu precum o pagină dintr-un manual de botanică: o figură şi textul care o denumeşte. Nimic nu-i mai uşor decât să recunoşti o pipă, desenată precum aceasta; nimic mai uşor decât să pronunţi “numele unei pipe” (limbajul nostru ştie prea bine cum s-o facă pentru noi). Şi atunci, ceea ce dă stranietate acestei figuri nu e “contradicţia” dintre imagine şi text. Pentru un motiv bun: nu cunoaştem contradicţii decât între două enunţuri sau în interiorul aceluiaşi enunţ. Şi văd bine că aici avem un singur enunţ şi că el nu e contradictoriu deoarece subiectul propoziţiei este un simplu demonstrativ. Să fie atunci fals deoarece “referentul” lui – o pipă foarte vizibilă – nu îl verifică? Dar cine ar îndrăzni serios să-mi spună că acel ansamblu desenat deasupra textului este o pipă? Ar trebui atunci să spunem: Doamne, toată chestia asta e o simplă prostie; acest enunţ e perfect adevărat, deoarece e evident că desenul reprezintă o pipă dar nu e el însuşi o pipă?

Şmecheria stă într-o operaţiune al cărui rezultat simplu a făcut-o invizibilă, însă doar ea singură poate explica confuzia nedefinită provocată în noi de acest desen. Această operaţiune este o caligramă inventată în secret de către Magritte, pentru a fi apoi dezvăluită cu grijă.

Cuvintele pe care le pot citi acum sub desen sub ele însele cuvinte desenate – imagini ale cuvintelor plasate de pictor în afara pipei, dar în cadrul general al desenului său. Cuvintele şi-au păstrat apartenenţa lor la desen şi starea lor de lucruri desenate astfel că trebuie să le citesc suprapuse peste ele însele. Sunt cuvinte care desenează cuvinte. Ele formează pe suprafaţa imaginii reflecţia unei fraze care spună că aici nu e o pipă. Text în imagine. Dar invers, pipa reprezentată e desenată de aceeaşi mână şi cu aceeaşi peniţă precum literele textului: ea prelungeşte şi continuă scriitura până ce nu o mai ilustrează şi aproape dispare. Şi atunci o credem plină de mici litere neclare, de semne grafice sparte în fragmente şi dispersate pe toată suprafaţa imaginii.”