Hai că tot suntem în perioada perfectă pentru citit și cumpărat cărți, uite cum ar arăta un pachet foarte bun de pus sub brad. Fiecare titlu l-am testat personal în ultimul an și sunt favoritele mele pe 2019.
Continue reading Cartile mele favorite din 2019Suntem într-o săptămână cu simboluri puternice: trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, trei decenii de la căderea comunismului în România. E important ca noi să nu uităm. E important ca cei tineri să afle. Lucruri similar odioase s-au întâmplat și în alte popoare. Doar cele care au uitat, le-au repetat.
Și a fost 16 decembrie 1989…
Stând pe întuneric, bunicul începea să-și spună poveștile: din tinerețea de pe vremea Regelui, din război și din deportarea în care l-au trimis comuniștii. Eu eram mic și-l ascultam fascinat de sub 2 plăpumi uriașe umflate cu puf de gâscă. Povestea mult că era povestitor bun. Și nu încheia niciodată frumos, ca-n basme.
Continue reading Povesti din tara lagar si eliberarea ei – Decembrie 1989 NU UITAMAm fost întrebat de mai mulți dacă am emigrat din România. Nu, dar sunt plecat pentru aproape un an în Statele Unite cu o bursă Fulbright/Humphrey la Facultatea de Medicină a Emory University din Atlanta. Așa se explică postările mele din ultimele săptămâni.
Ce fac aici? În primul rând voi învăța practic cum funcționează în spitalele americane mecanismele lor de îmbunătățire a calității îngrijirilor medicale, cum reușesc să crească siguranța pacientului sau să reducă frecvența efectelor adverse. Medicina americană e foarte bună la asta.
Apoi sunt foarte interesat de un nou model de plată a serviciilor medicale și a medicamentelor în care Statele Unite inovează mai mult ca alte țări: este un sistem bazat pe valoarea a ce oferă medicul/spitalul/medicamentul respectiv, nu pe cantitate.
Exemplul cel mai ușor de înțeles este legat de cancerul de prostată: majoritatea spitalelor din lume obțin rate mari de vindecare prin intervenție chirurgicală și sunt plătite în funcție de cât de mulți pacienți operează. Doar că una din cele mai frecvente complicații ale acestei operații, care altfel salvează viața bărbatului, este impotența. Aici spitalele diferă foarte mult în rezultate: unele reușesc să mențină un număr redus de astfel de complicații, dar altele nu. Cu toate acestea, la momentul plății nu contează deloc calitatea vieții pacientului după tratament (adică numărul redus de complicații). Contează în schimb cantitatea/numărul de operații – în logica sistemului medical (inclusiv cel românesc) pacientul e ca o bujie pe o linie de asamblare. Asta trebuie să se schimbe.
Din biroul pe care îl împart cu alți câțiva colegi, medici veniți ca și mine din țări unde e încă mult loc de mai bine, pot vedea sediul celui mai mare institut de sănătate publică din lume (CDC – locul unde s-a găsit ac de cojocul virusului Ebola sau Zika sau de unde a pornit campania globală de vaccinare care a eradicat poliomielita). E impresionant cum impresionant e și ultra-modernul spital universitar în care am treabă aproape zilnic.
Și da, sigur că mi-ar plăcea să lucrez în astfel de locuri. Dar apoi imediat îmi amintesc de acasă și de cât de multă treabă mai avem, și de cât de mulți oameni mai putem ajuta și câte lupte bune mai avem de purtat. Și atunci mi se încălzește inima și îmi doresc din nou ca, peste un an, să mă întorc acasă. Sper doar să mai am la ce mă întoarce.
Până atunci însă voi mai bântui prin Europa și (mai rar) prin România. Ultima oară când ne putem vedea pe viu în 2018 e pe 12 octombrie la conferința DoR “Power of Storytelling” – nu cred că mai au locuri dar puteți încerca aici https://www.thepowerofstorytelling.org/registration/ Vor veni câțiva oameni foarte tari acolo (pentru mine punctul forte e Anna Rosling, co-autoare cu Hans Rosling a ‘Factfulness‘) și ne putem întâlni și noi. Ca să ne dăm unii altora idei noi, zâmbete și (cel mai important) energie să continuăm.
* PS. Ca să nu mai pățesc ca ultima oară când am fost plecat mai mult timp din România, subliniez că această bursă nu e finanțată de soroș ci de guvernul american și că nici nu am ochii albaștri 
cum unii câh-indivizi acoperiți au încercat să inducă în trecut.
Eram în matinalul de la Digi FM și povesteam despre chirurgia robotică când Cătălin Striblea a avut o idee bună: “Hai să-i întrebăm pe ascultători dacă ar fi să aleagă între a fi operați de un chirurg-om sau de un chirurg-robot, pe cine ar alege?” Continue reading Pilot de robot si secretul despre care au inceput sa vorbeasca si chirurgii romani
Grupurile de huligani demenți şi violenți puteau fi izolate şi extrase fără a face rău zecilor de mii de oameni din Piață. Aşa s-a întâmplat şi s-a putut în februarie 2017. Acum de ce s-a ales altă variantă?
Pe filmări se văd scene extrem de violente: cum sunt cei doi jandarmi aproape linşați de huliganii demenți şi scăpați apoi chiar de protestatarii paşnici.
Sau bătăia încasată de editorul coordonator Hotnews, deşi era cu legitimația de jurnalist la gât.
Sau jandarmii care au tras direct în picioarele unei femei care nu-i amenința cu nimic.
Sau jandarmul care a aruncat o ploaie de lovituri peste un om paşnic.
Sau picioare însângerate cu găuri de carne macră în urma proiectilelor trase de jandarmi în plină mulțime.
Zeci de scene de violență scăpată de sub control într-o capitală UE pentru că Jandarmeria nu şi-a făcut datoria.
Căci datoria jandarmilor NU este să-i apere pe puternicii zilei de propriul popor. Ci să se asigure că oamenii paşnici îşi pot exercita drepturile fără să fie împiedicați de o minoritate violentă.
Şi ieri, la o mie de oameni violenți, au fost zeci şi zeci şi zeci de mii de români gazați şi loviți pentru că şi-au exercitat dreptul câştigat prin sânge cu 30 de ani în urmă.
Dreptul la a ne ține fruntea sus şi liberi!
Colegii jurnalişti care au fost în trecut la protestele din Ucraina, din Turcia, din Egipt, ştiu că jandarmeria nu efectuează niciodată astfel de intervenții în forță fără ordin direct de la cel mai înalt nivel guvernamental. Dacă ordinul a fost dat din prostie sau ticăloşie, e un detaliu irelevant.
Ce contează este că pe 10 august, din loviturile jandarmilor s-a născut povestea unei noi generații de români care-şi iubesc țara până la sacrificiul personal. O generație care o continuă pe cea de la 1989. Şi pe cea de la 1918. Şi pe cea de la 1848.
E a patra oară în istoria țării noastre când români sunt loviți şi răniți nu pentru mai multă pâine în burtă. Ci pentru o idee, pentru un ideal.
Şi asta e ceva ce nimeni, niciodată, nu ne mai poate lua.
Nu…
… nu imaginea cu Macron, președintele francez, pozând jupiterian din tribune la golurile din teren;
… nici cea cu Kolinda, președinta croată, plângând de mândrie deși echipa ei a pierdut;
… nici chiar imaginea cu Putin, singurul apărat de o umbrelă slugarnică în timp ce oaspeții săi sunt făcuți ciuciulete de ploaie.
Nu acestea sunt imaginile cele mai grăitoare ale Mondialului de fotbal.
Ci aceste 5 secunde foarte scurte în care două lumi, o Doamne cât de diferite, se întâlnesc și se salută silit în fața a miliarde de spectatori:
– de-o parte adolescentul miliardar Mbappe, foarte talentat dar, până la urmă, un sportiv care învârte iscusit o minge spre bucuria mulțimilor;
– de cealaltă parte o femeie anonimă, membră a unui grup protestatar până la nebunie (Pussy Riot), care riscă cam tot pentru a solicita eliberarea protestatarilor din închisorile lui Putin și libertate spre binele acelorași mulțimi.
5 secunde foarte scurte pe care doar dictatorii, dizidenții și poeții le pot cu adevărat cuprinde.
foto: AP
[detalii în engleză despre incidentul din timpul finalei aici https://www.nytimes.com/aponline/2018/07/15/world/europe/ap-soc-wcup-pussy-riot-protest.html]
Aveam 15 ani când, împreună cu o echipă de cercetași, am ajuns într-un sat din estul Croației la doar 20 km de granița cu Serbia. Războiul se terminase de doar câteva luni: în fâneața unde ne-am pus corturile, pe jos era plin de cartușe și pe uliță treceau zilnic mașini ale Națiunilor Unite sau tancuri fără niciun însemn.
Continue reading Finala Mondialului si o poveste cu croati, francezi si romani
O poveste scurtă pentru toți cei care cred în conspirații medicale.
Nenea din imagine e un finlandez și e primul om care a reușit să izoleze interferonul transformându-l astfel într-unul din puținele medicamente utile în tratarea unor forme de cancer, în scleroza multiplă sau în alte boli virale. Metoda era atât de complexă încât practic în anii ’60 – ’70 laboratorul său furniza interferon pentru toate spitalele și centrele medicale din lume.
Cu toate astea, finlandezul a refuzat să-și patenteze metoda și să ajungă astfel miliardar în dolari.
Motivele sale:
1. E nepermis ca în calea unor astfel de descoperiri să se ridice bariere financiare;
2. banii care au susținut cei 20 de ani necesari să descopere metoda de izolare a interferonului au fost din fonduri publice și ar fi fost incorect ca el să folosească rezultatele pentru a face avere.
Kari Cantell are 85 de ani și trăiește astăzi în Finlanda. Nu e sărac, dar nici trumpian. E în schimb unul din cei mai respectați oameni de știință din lume și nu doar pentru creierul său.
Probabil de aceea mulți nici n-ați auzit de el. În țara noastră nu există prea mult interes pentru impunerea și popularizarea unor astfel de modele.
Explicațiile…? Le puteți intui singuri.
Râdem, glumim, dar prin ce perioadă urâtă trece România chiar în anul centenarului:
Urât.
Tocmai de aceea, în demența asta vă rog să citiți cele de mai jos. Sunt scrise de un medic care a văzut multe. Și să nu le uitați.
Să nu le uitați pentru că așa încep toate epocile urâte: cu oameni care se cred mai îndreptățiți decât ceilalți. Și asta e valabil pentru fiecare dintre noi, indiferent de religie, vot sau educație.
