Tot soiul de acuzații la adresa protestatarilor din stradă am auzit în ultimele zile, unele venite de la oameni respectabili (altele nu). Câteva răspunsuri/clarificări la aceste acuzații:
- Acuza 1: “Protestele sunt prea bine organizate și asta e dovada că sunteți manipulați”.
Răspuns: Da, de câteva zile e o efervescență uluitoare pe diferite rețele sociale unde sute de oameni se implică activ: unii aduc ceai fierbinte, alții desenează pancarte, alții organizează grupuri de făcut curățenie în Piață după proteste, etc. Pe unii dintre acești oameni îi cunosc. Sunt persoane obișnuite: medici, IT-iști, funcționari prin bănci, studenți… Și dacă e să mulțumim sau să acuzăm pe cineva de această implicare în masă, către Uniunea Europeană trebuie să aratăm și către zecile de mii de burse Erasmus (și de alt tip) datorită cărora în ultimul deceniu o generație întreagă a învățat că principiul “stai cuminte în banca ta” aduce o viață de sărăcie și umilință.
- Acuza 2: “E un protest prin care vreți să dați jos guvernul și să-l aduceți pe Cioloș înapoi”.
Răspuns: Cererea oamenilor e clară: retragerea OUG-ului. Dacă guvernul Dragnea face asta, a doua zi nu mai e nimeni în piață. E foarte simplu. Dacă guvernul Dragnea se încăpățânează, cum face acum, atunci e firesc să apară și strigăte de Demisia. Dar nu am auzit numele lui Cioloș scandat pe stradă și nici cereri de alegeri anticipate (și sper să nici nu aud).
- Acuza 3: “E un protest folosit de puterile străine să destabilizeze țara (niciodată nu se zice/explică în clar care puteri străine)”.
Răspuns: Protestele au început din cauza unor ordonanțe date pe ascuns și publicate la 1 noaptea în Monitorul Oficial. Decizia în privința acestor acțiuni nu a fost luată de puteri străine, ci de guvernul Dragnea. Dacă guvernul Dragnea face jocul unor puteri străine interesate să destabilizeze un stat NATO & UE? Răspunsul îl vom primi în săptămâna următoare.
- Acuza 4: “Da’ împotriva SRI-ului și a abuzurilor din justiție de ce nu protestați?”
Răspuns: Nu am întâlnit în stradă persoane care să admire/susțină serviciile secrete. Din contră, toți oamenii cu care am vorbit spun că sunt scăpate de sub control. Și toți știu de cine a fost condusă în ultimii ani comisia de control a SRI din Parlament: de parlamentari PSD și de Sebastian Ghiță. Cât despre abuzurile din justiție, am primit un răspuns clar de la o doamnă: “regret că ele există, dar asta nu e o scuză pentru distrugerea legilor care ne apără de politicienii corupți”.
- Acuza 5: “Da’ împotriva furturilor din Sănătate și a altor hoții de ce nu protestați?”
Răspuns: S-a protestat: protestele Roșia Montană, protestele după Colectiv. Ne iertați că acum ne-am strâns mai mulți decât atunci: nu ne așteptam nici noi.
Cât despre enormitățile emanate de alde Lia Olguța Vasilescu, la ele nu se răspunde; despre astea se fac pancarte haioase. 🙂 #mergemlaprotest #rezist #neamunit
se pare nimic si nimeni nu se va schimba. din pacate