Portocaliul vesel era culoarea dominanta in revolutia ucrainenilor din urma cu un deceniu. Era multa speranta acolo, oameni increzatori in viitor. Ce se intampla astazi este nascut insa din disperare.

Culoarea Euromaidanului din 2014 este neagra. Oamenii din piata nu mai cred in politicieni, chiar si cand acestia sunt din opozitie.

Putini dintre cei care se lupta acum, la Kiev, cu trupele speciale Berkut, mai cred va veni UE sa-i salveze. Poate… americanii. Dar asta e doar speranta de doua grivne.

Euromaidanul din Kiev e un loc negru, unde oameni obisnuiti mor de dragul libertatii si din disperare.Am scris cele doua reportaje de mai jos la sfarsitul lui ianuarie 2014, la Kiev, in saptamana in care au murit primii protestatari din Euromaidan. Si in 2013 am scris din Kiev despre ceea ce era atunci un context politic care prevestea evenimentele tragice de astazi: in noiembrie aici si in mai aici.

SCRISOARE DIN PRAGUL VIOLENTEI

Zapada e neagra la Kiev. Ca si feţele oamenilor care protesteaza de doua luni in centrul capitalei Ucrainei. Pentru a se transforma dintr-o manifestatie pro-europeana si anti-prezidentiala intr-o rascoala incrancenata, Euromaidanul avea nevoie de cateva victime. Le-a primit in aceasta saptamana. A nins alb la Kiev, dar un fum negru parca s-a lasat peste oamenii de pe strazi. Nu zambesc. Nu canta. Privesc in gol, incremeniti ca turturii de pe baricade. Sau muncesc la intarirea lor. Se pregatesc, in timp ce in piata se impart iconite cu Arhanghelul Mihail, ingerul cu o sabie in mana.

Daca nu stii unde e centrul Kievului sau nu treci pe acolo, ai putea crede ca esti intr-o capitala normala care isi revine incet dupa sarbatorile de Craciun. Dar chiar in fata manastirii Sfantul Mihail, unul dintre punctele de atractie ale capitalei Ucrainei, vei vedea primul avanpost. In jurul unui butoi in care arde un foc roscat, stau sapte barbati cu casti de protectie pe cap si cateva bate in maini. Cobori dealul inspre Maidan Nezalezhnosti (Piata Independentei) si ajungi pe Euromaidan, locul unde de doua luni sute de mii de ucraineni protesteaza impotriva presedintelui Victor Ianukovici. Motivul supararii: in loc sa semneze un tratat cu Uniunea Europeana, presedintele Ucrainei a batut palma cu Moscova lui Vladimir Putin.

Pe zidurile caselor din jurului Euromaidanului scrie “Revolutie” sau “Ucraina ridica-te!”. Protestatarii au delimitat perimetrul revoltei cu o serie de baricade construite din saci cu nisip, pietre, masini rasturnate si sarma ghimpata. Zona stapanita acum de protestatari are o marime comparabila cu cea dintre Piata Unirii si Piata Universitatii din Bucuresti. Prin baricade exista cai de acces diferite pentru cei care intra si cei care ies. Deasupra uneia dintre intrari e construit un foisor din care o santinela priveste spre deal printr-o luneta. Din loc in loc vezi cozi in fata unor popote mobile invaluite de aburi. Prin multime umbla fete tinere care duc cutii cu sandviciuri. Un sir de barbati marsaluieste grabit in spatele unui tanar care, cu mana ridicata, striga: “Faceti loc, trece coloana”. Oamenii sunt disciplinati. Amabili. Dar nu zambesc. Deloc.

Doi dintre protestatari au fost impuscati miercuri. S-ar parea ca alti trei ar fi murit in conditii suspecte. Presa opozitiei a publicat imagini cu alti protestatari arestati, tinuti dezbracati la – 15 grade de catre Berkut, fortele speciale de interventie ale jandarmeriei. Autoritatile spun ca 72 de oameni au fost internati pentru rani in timpul protestului. Opozitia spune ca 1400. Oficialii europeni au condamnat ferm violentele. Americanii au anulat vizele unor oficiali ai politiei ucrainene. Rusii spun ca “situatia scapa de sub control si ca protestele sunt sustinute din strainatate”.

Si oamenii Euromaidan-ului au ceva de spus. O fac printre dinti: “vin aici de doua luni, tocmai din Lvov”, spune Vasily, un biolog de 40 si ceva de ani din vestul Ucrainei. “La fiecare saptamana mai fac pauza, ca e foarte obositor sa stai aici tot timpul. Dar vin pentru copiii mei. Nu pentru mine. Vin pentru viitorul lor”.

Organizarea protestului e aproape militara. Fara asta nimeni nu ar rezista in strada vreme de doua luni in iarna nordica. Protestatarii permanenti ai Euromaidanului sunt impartiti in 12 batalioane (numite “sute”), care la randu-le sunt impartite in mai multe divizii de 10, 12 sau 15 oameni. Fiecare are un sef al ei si fiecare dintre membrii unei divizii trebuie sa stie numarul de telefon al celorlalti. Oamenii dorm in corturi sau in cladirile din centrul orasului ocupate de protestatari. Acolo se intra doar cu legitimatie sau dupa ce soliciti permisiunea speciala a intendentului cladirii. Regulamentele de ordine interioara sunt stricte: fara alcool, “cine fumeaza e moscal” (moscal inseamna moscovit), “cine scuipa pe jos e porc”. Regula suprema: “Fii bland cu tovarasii tai si nemilos cu dusmanii. Slava Ucrainei!”

“Da, vrem cu Europa”, spune Vasily. “Vrem oriunde cat mai departe de Rusia”. De doua luni milioane de ucraineni protesteaza impotriva presedintelui Yanukovici tocmai pentru ca el vrea cu Rusia. Dar, pana astazi, nimic nu s-a intamplat. Liderii opozitiei cer alegeri anticipate. Oamenii din Euromaidan cer demisia lui Yanukovici. La Kiev, rasculatii sunt mai radicali decat liderii lor. Joi au inceput protestele si la LvovDe altfel, in Ucraina opozitia nu e unita, fiind formata din trei blocuri politice, fiecare sprijinita de unul sau mai multi oligarhi in acelasi timp. In Euromaidan exista cateva batalioane organizate in special din simpatizantii unui anumit partid, dar sunt si batalioane apolitice. Deocamdata toti lupta impotriva unui singur dusman.

Nu departe de Euromaidan se afla cladirea guvernului si a Parlamentului. In capatul strazii Hrushevskoho se ridica un fum gros. Aici zapada e neagra. In mijlocul strazii au fost rasturnate mai multe masini pe care stau turturi uriasi si cativa protestatari-santinela. Cladirile din jur sunt arse. Dar in spatele baricadei de pe Hrushevskoho, locul confruntarilor violente din zilele trecute, misuna un furnicar de oameni. Cara saci, burlane, bucati de ciment, usi, portiere de masini, butoaie, pietre. Cara si barbatii, si femeile, si adolescentele. Cateva doamne mai in varsta taraie dupa ele niste saci plini. Se intareste baricada pentru ce ar putea sa vina dupa incheierea armistitiului. Unul dintre liderii opozitiei, fostul campion mondial de box Vitaly Klitschko, a stabilit un armistitiu de 10 ore pentru a negocia cu presedintele Yanukovici. “Daca presedintele nu ne va asculta, vom porni la atac”, a spus Klitschko. In Lviv, Ivano-Frankivsk si alte orase din vestul Ucrainei oamenii au pornit deja la atac. Au ocupat consiliile locale si i-au fortat pe oficialii pro-guvernamentali sa demisioneze.

Dar centrul simbolic al bataliei e la Kiev. In fata baricadei Hrushevskoho stau concentrate mai multe trupe Berkut. Scuturile lor au culoarea gri-argintie a inghetului. Intre Berkut si baricada e un spatiu gol de doar 50 de metri. Aici calci pe cioburi, pe caramizi-proiectil, pe bâte abandonate. Aici e linistea din pragul violentei. Nimeni nu vorbeste: nici jandarmii Berkut, nici protestatarii de pe baricada. Daca politicienii care negociaza in birourile de deasupra lor nu se vor intelege, unii dintre cei de aici ar putea muri.

“Pentru viitorul copiilor mei”.

De la protestele din Kiev au mai scris:

• Laurentiu Diaconu Colintineanu, pentru RFI aici si aici. Laurentiu a fost acolo in decembrie 2013.
• Tot atunci a fost la Kiev si Radu Ciorniciuc care a scris aici pentru Casa Jurnalistului.
• Un dosar intreg despre Ucraina a aparut in Dilema Veche datorita lui Cristian Ghinea care a fost la Kiev in ianuarie 2014, unde a facut poze aici sau interviuri aici.
• Tot in ianuarie 2014, Alina Matis a scris pentru Gandul aici.

RASCOALA SI VODCA

Ihor are buza plina de sange si toata partea dreapta a fetei umflata de lovituri. Arunca rapid pe gat doua pahare limpezi de vodca. Pe al treilea il intinde catre mine. Strang pumnul si il lovesc de pahar, cum am vazut mai devreme ca a facut Taras, barbatul tanar de langa mine care e echipat ca un membru al trupelor speciale. Desi nu e. Nici Ihor nu a fost batut de trupele guvernamentale Berkut. Desi asa s-ar putea crede. Dar o rascoala nu e niciodata la fel de limpede precum o vodca.

E corect dar imprecis sa cataloghezi protestele de la Kiev, si din restul Ucrainei, ca fiind pro-europene. Cuvantul cel mai potrivit, care reuneste sub puterea lui simbolica toate sutele de mii de ucraineni care stau in strada sau pe baricade, este anti-rus. “Cat mai departe de Rusia” inseamna Uniunea Europeana pentru unii dintre ucrainenii din piata, inseamna independenta dar colaborare stransa cu occidentul pentru altii, si, pentru cativa, inseamna si fara Rusia, dar si fara UE.

Sute de barbati stau neclintiti in varful celor patru baricade de pe strada Hrushevskoho. Unii se sprijina in furci, altii in bate rotunde si grele, o cizma cauciucata tine in echilibru doua cocktail-uri Molotov pregatite de lansare. Barbatii tac. Dar jos, printre baricade, fete tinere sau adolescenti inversunati lovesc cu ce au la indemana in caroseriile arse si butoaiele care formeaza scheletul dur al baricadelor. Zgomotul e infernal. Ritmic. Sfidator. Continua ore in sir, intrerupandu-se doar pentru a face loc unui strigat urias: “Slava Ukraina”.

Stau pe baricada si incerc sa-i prind in obiectiv pe cei din trupele Berkut. Si ei sunt ucraineni. Sub castile lor tari si negre se duce o lupta interioara. Aud din cand in cand indemnuri venite de pe baricada: “Nu-i mai aparati pe criminali. Veniti cu noi”. La Lviv, mai multi ofiteri de politie au demisionat si s-au alaturat protestatarilor. Dar Lviv-ul e aproape de vest si departe de Yanukovici.

Un tanar ma bate pe umar si-mi da un pachet special de manusi incalzite. Sunt -20 de grade pe baricadele din Kiev si focul cauciucurilor arse e meschin. Nikola e IT-ist si are biroul aproape de Maidanul rascoalei. De doua luni vine aici aproape in fiecare seara. Cand aude ca sunt roman imi spune ca, la un moment dat, unii oameni din piata il poreclisera Yanucescu pe actualul presedinte al Ucrainei.

Ma intreaba daca noi, romanii, privim cu ochi buni revolutia lor. Ma intreaba daca noua ne-a fost mai bine dupa ce am intrat in UE. Ma intreaba de ce europenii nu fac pentru Ucraina mai mult decat sa emita niste declaratii. Ii spun ca raspunsurile nu sunt simple. Ca democratia e un mecanism complicat. Nikola stie asta si crede ca “democratia e cea mai rea forma de guvernare, cu exceptia tuturor celorlalte”. Stau pe o baricada din Kiev, inconjurat de fumul gros al cauciucurilor arse, si ascult citate din Churchill. Zambesc involuntar catre o ucraineanca rosie in obraji care, de jos, imi intinde un sandvis cu gem. Il iau. Rascoala aprinde sangele si pofta de mancare.

Prin fumul gros al cauciucurilor arse incepe sa inainteze un val de barbati inarmati cu ciomege si cu pietre. E schimbul pentru cei care stau deja de ore bune, nemiscati, in varful baricadelor. Organizarea rascoalei din Kiev e impresionanta. Ma las purtat de val pana ce ajung in spatele ultimei baricade, ridicata abia noaptea trecuta si aflata la doar 20 de metri de trupele speciale Berkut. Aici il intreb pe Viktor, un profesor de 35 de ani din vestul Ucrainei, ce este steagul rosu-negru pe care il tine. “UPA”, spune mandru.

In anii ’40, in vestul Ucrainei, a aparut Armata Ucraineana Revolutionara (UPA). La inceput au luptat impotriva sovieticilor, apoi au luptat si impotriva nazistilor. Ucraina independenta era singurul lor scop. Desi au participat la epurarile etnice ale polonezilor din vestul actualei Ucraine, desi sunt acuzati ca au colaborat cu nazistii, UPA ramane foarte populara, o legenda pentru multi ucraineni. “Moarte dusmanilor, glorie eroilor”, se striga de pe baricadele anului 2014 in timp ce steagurile rosu-negre flutura alaturi de cele albastre europene.

Deodata, dinspre trupele Berkut, se aprind doua reflectoare uriase, orbitoare. Sunt apucat violent de brat, dat jos de pe baricada si mi se face semn sa ma intorc spre locurile mai sigure: ”Pericol. Incep sa se miste. Pericol”.

Ma opresc sa ma incalzesc intr-una dintre cantinele revolutionarilor, acolo unde ii intalnesc pe Ihor, cel cu buza plina de sange, si pe Taras. Cel din urma are doar 20 de ani si vine din Donetsk, regiunea estica, filo-rusa, a Ucrainei. Taras imi spune ca nu toti cei din Donetsk sunt pro-Yanukovici. De altfel, de ieri au inceput sa izbucneasca proteste si in cateva orase din estul Ucrainei.

Taras l-a scos pe Ihor din mana garzilor Maidanului care l-au luat la bataie crezand ca e “titushki” (mercenarii platiti de Yanukovici pentru a se infiltra printre revolutionari). Cei doi sunt membri Svoboda, partidul nationalist cu un pumn pe steagul albastru. Nu vor in UE. Nu vor cu Rusia. Vor independenta: “Ucraina e o tara bogata care se poate descurca singura daca scapam de mafiotii astia”. Pe piept, intr-o teaca rosu aprins, Taras tine un cutit imens cu lama crestata.

Ies din nou in noaptea cumplit de inghetata. In jurul meu se misca grabit grupuri de barbati cu figurile innegrite de funingine si casti de protectie pe cap. Sunt in mina de unde, cu mult efort si sacrificiu, se extrage carbunele libertatii. Sunt la rascoala din Kiev. Si o rascoala nu e niciodata la fel de limpede ca o vodca.