Category Archives: Pentru ochi

Fotografia care arata adevarul despre Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia

Nu…
… nu imaginea cu Macron, președintele francez, pozând jupiterian din tribune la golurile din teren;
… nici cea cu Kolinda, președinta croată, plângând de mândrie deși echipa ei a pierdut;
… nici chiar imaginea cu Putin, singurul apărat de o umbrelă slugarnică în timp ce oaspeții săi sunt făcuți ciuciulete de ploaie.

Nu acestea sunt imaginile cele mai grăitoare ale Mondialului de fotbal.

Ci aceste 5 secunde foarte scurte în care două lumi, o Doamne cât de diferite, se întâlnesc și se salută silit în fața a miliarde de spectatori:
– de-o parte adolescentul miliardar Mbappe, foarte talentat dar, până la urmă, un sportiv care învârte iscusit o minge spre bucuria mulțimilor;
– de cealaltă parte o femeie anonimă, membră a unui grup protestatar până la nebunie (Pussy Riot), care riscă cam tot pentru a solicita eliberarea protestatarilor din închisorile lui Putin și libertate spre binele acelorași mulțimi.

5 secunde foarte scurte pe care doar dictatorii, dizidenții și poeții le pot cu adevărat cuprinde.

foto: AP

[detalii în engleză despre incidentul din timpul finalei aici https://www.nytimes.com/aponline/2018/07/15/world/europe/ap-soc-wcup-pussy-riot-protest.html]

Doua fotografii din acelasi punct dar cu jumatate de secol intre ele – Dambovita in Bucuresti

Două fotografii făcute exact din același punct dar la o distanță de aproape jumătate de secol una de alta (47 de ani): Dâmbovița de pe podul din Piața Operei cum privești spre Izvor.
 
Care vă place mai mult? Vi se pare că timpul a trecut cu folos frumos peste cum arată Dâmbovița bucureșteană?
 

Continue reading Doua fotografii din acelasi punct dar cu jumatate de secol intre ele – Dambovita in Bucuresti

Dervisul

Era atât de cald că ochii arabilor sclipeau. Şi dervişul se învârtea.

Era atât de încins că sudoarea se îngroşa ca uleiul. Şi dervişul se învârtea.

Era atâta praf că obrazul pruncilor se zbârcea. Şi dervişul se învârtea.

Se învârtea de peste 30 de minute, se învârtea trăgându-ne după el, celulă după celulă, cap de femeie după cap de bărbat, se înfăşura, se rotea, se împletea, se amesteca şi…

…atunci când s-a oprit m-am trezit. Ca la 5 ani: cu ochi mari, gură căscată, dorindu-mi să mă fac şi eu, când voi fi mare, derviş.

Obi si comitetul de bloc

El e Obi. Obi transformă una dintre clădirile urâte şi înconjurate de gunoaie de pe strada mea într-o chestie veselă.

Obi1

Nu-i nevoie de mulţi bani pentru asta: îţi trebuie ceva bunăvoinţă, o idee şi unul-doi Obi. Ceva la îndemâna oricărui comitet de bloc. Şi, cu toate astea, Obi primeşte rar astfel de comenzi. Pentru că noi ne-am obişnuit cu porcăriile.

Şi da, ştiu, Obi (wan Kenobi)… 🙂

PS. Obi nu e plătit  de comitetul meu de bloc să facă asta. Îl plăteşte o companie. Uneori mai fac şi companiile chestii bune. Uneori.

Adevarata defilare

Trebuie să admit că mândria patriotică are, pentru mine, o importantă componentă culinară. Într-o dimineaţă, cu mulţi ani în urmă, mi-am purtat profesorul britanic într-o piaţă bănăţeană (numită, culmea!, Badea Cârţan) unde ne-am îndopat cu pâine fierbinte, caşuri gustate de pe toate tejghelele şi un pumn de nuci cu tulburel. E un mic-dejun pe care şi-l aminteşte şi astăzi.

Ăsta e motivul pentru care, de 1 decembrie, nu mi-aş duce prietenii străini nici la defilare, nici la Muzeul Satului, nici la Casa Poporului, ci într-o piaţă unde fierbe fasolea, ciolanul şi mămăliga. Nu ştiu cât de corect politic e asta, dar cu siguranţă e gustos.

Hai poftă bună România! 🙂

La piata in Bucuresti
Intr-o piata din Bucuresti in ultima zi din noiembrie

Cum se roaga oamenii care traiesc la 3700 metri altitudine

Nu a zâmbit când a văzut pentru prima oară acoperişul-pagodă al celui mai sfânt templu de pe valea râului Kali Gandaki. Umbla de mai bine de 16 ore şi în loc de tălpi avea două şenile dureroase.

Cobora de undeva foarte de sus, din cea mai înaltă trecătoare a lumii – pasul Thorung La (5.416 metri). Continue reading Cum se roaga oamenii care traiesc la 3700 metri altitudine

Un cadou pentru noaptea Oscarurilor

Pentru acest moment nepreţuit din mijlocul unui film bun mă duc la cinema: când întorc capul de la ecran şi văd o sală plină de adulţi pierduţi în povestea care curge. Unii au ochii măriţi, alţii îşi îndeasă popcorn în gură fără să mai bage de seamă că jumătate le scapă pe jos şi fetele se agaţă strâns de braţul muşchiulos din dreapta. O sală de adulţi transformată de un film într-o sală de copii e o privelişte nepreţuită. Ăsta ar trebui să fie efectul oricărui film nominalizat la Oscar.

Am pariat de multe ori în sinea mea pe cine va câştiga Oscarul pentru cel mai bun film. Dar devine plicticos să o faci de unul singur. Aşa că în acest an vreau să duc joaca mai departe, cu atât mai mult cu cât lista nominalizărilor din 2012 face orice previziune destul de dificilă. Lupta e strânsă. Voi pe cine mizaţi? Care dintre cele 9 filme v-a transformat pentru 100 de minute într-un copil care uită de sine? Şi pentru frumuseţea jocului: celor care vor intui corect filmul câştigător le dăruiesc un alt fel de povestiri – “Fanaticii – portretele a zece oameni cu vocaţie“. E o colecţie de povestiri frumoase şi în întregime adevărate. Continue reading Un cadou pentru noaptea Oscarurilor